Mitsubishi i-MiEV, prima maşină electrică vândută în România
Cu ocazia inaugurării primei staţii de alimentare pentru un automobil electric în România, Mitsubishi a înmânat şi cheile primului proprietar de maşină cu emisii zero din ţara noastră.
Moment istoric consemnat astăzi în Bucureşti, unde a fost inaugurată prima staţie de încărcare pentru maşini electrice din România.
Primul pas în dezvoltarea unei infrastructuri sustenabile pentru modelele cu propulsie alternativă a fost făcut cu ajutorul proiectului "Automobilul electric", demarat de Comitetul Naţional Român CIGRE şi Mitsubishi Motors, primul constructor care a pus la vânzare un model cu zero emisii în ţara noastră.
De altfel, alături de i-MiEV, modelul electric care poate fi achiziţionat în România cu un preţ de 36.640 de euro, Mitsubishi intenţionează să ofere publicului o gamă de opt modele electrice până în 2015.
Mitsubishi i-MiEV a fost primul automobil alimentat cu electricitate de la staţia instalată în Bucureşti. Metoda de încărcare a fost încercată în cadrul evenimentului chiar de Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, care a declarat cu această ocazie că "această iniţiativă a venit la timpul potrivit. În prezent ne gândim şi la alte facilităţi care să permită accesul cetăţenilor la maşinile electrice", a susţinut Borbely.
Staţia de încărcare inaugurată astăzi la Bucureşti este de tip public, fiind un proiect pilot cu caracter demonstrativ. Accesul la prize se face prin intermediul unui card personalizat pentru utilizatorul automobilului electric. Plata energiei consumate pentru încărcare se va face în scurt timp cu ajutorul contoarelor inteligente punând la dispoziţie mai multe modalităţi de plată, astfel încât să devină accesibile tuturor utilizatorilor: abonament, plata cu card, factură la sfârşitul lunii sau prin cartelă pre-pay.
Inaugurarea primei staţii de încărcare coincide şi cu înmânarea cheilor unui Mitsubishi i-MiEV către primul proprietar român, Comitetul Naţional Român CIGRE, o asociaţie profesională, non-profit, cu personalitate juridică, afiliată la Consiliul Internaţional al Marilor Reţele Electrice, cu sediul la Paris.
Localizarea primei staţii de încărcare pentru automobilele electrice:
...va rezista statia aia "intemperiilor" umane din capitala?