Mitsubishi: "Era lui Evo s-a încheiat, viitorul este electric"

Publicat joi, 27.11.2014 13:11 de Sebastian Toma

Mitsubishi se pregăteşte să-şi ia adio de la Lancer Evolution, dar un oficial al mărcii anunţă un succesor spiritual echipat cu sistem de propulsie electric.

Mitsubishi Lancer Evolution X va fi ultima generaţie a modelului de performanţă nipon, iar oficialii mărcii spun că viitorul le va aparţine vehiculelor electrice, inclusiv în acest segment. Namei Koketsu, purtătorul de cuvânt al mărcii nipone, a declarat în trecut că nu va exista un succesor al lui Lancer Evolution care să aibă o caroserie berlină, tracţiune integrală şi să aibă un motor alimentat cu benzină modificat pentru performanţe ridicate, anunţ care lăsa deschisă posibilitatea unui înlocutor hibrid al lui Evo.

Oficialul şi-a completat declaraţia afirmând că viitorul modelelor de performanţă de la Mitsubishi va fi posibil în compania sistemelor de propulsie cu tehnologie de la vehiculele electrice. Declaraţiile oficialilor Mitsubishi sugerează posibilitatea unui succesor hibrid al lui Lancer Evolution, echipat cu un motor turbo de cilindree mică şi două motoare electrice pentru mărirea performanţelor. O declaraţie ulterioară sugera un crossover în locul lui Lancer Evolution, iar cea mai recentă declaraţie din partea unui oficial Mitsubishi anunţă un înlocuitor electric al lui Lancer Evolution X.

În cadrul unui interviu, Vicepreşedintele executiv al diviziei din America de Nord a Mitsubishi Motors, Dan Swearingen, a declarat: "vremea lui Evo a trecut, iar viitorul este în modele precum MiEV Evolution III". Swearingen a făcut referire la monopostul folosit de Mitsubishi la ediţia 2014 a Cursei de la Pikes Peak. Modelul de competiţie are patru motoare electrice, care asigură un total de 600 CP şi prezintă tracţiune integrală. Acumulatorii folosiţi de MiEV Evolution III sunt preluaţi de la iMiEV, modelul electric de serie al mărcii nipone, după cum este şi cazul portului de încărcare. Din păcate, Swearingen nu a explicat legăturile pe care le sugerează între modelul de competiţie din acest an şi viitorul înlocuitor al lui Lancer Evo X.

A zecea generaţie a lui Lancer Evolution este ultima care are tracţiune integrală, caroserie berlină şi motor benzină turbo. Aviz colecţionarilor.

Până să-şi ia adio de la Lancer Evo X, cei de la Mitsubishi vor lansa o ultimă ediţie a acestuia, care va avea mai mulţi cai putere, o suspensie modificată şi alte mici modificări. Cântecul de lebădă al lui Evo va fi lansat undeva în vara anului 2015 şi va avea o serie limitată de fabricaţie la 2.000 de exemplare. Deşi reprezentanţii mărcii nu au specificat când va fi scos Mitsubishi Lancer Evolution X din producţie, mai multe voci anunţă că berlina de performanţă a japonezilor nu va mai fi produsă şi în 2016.

Mitusbishi MiEV Evolution III la Pikes Peak 2014

Via Motortrend

  • ScorpyonVAG, joi, 27.11.2014 13:49

    Sunt foarte trist. Eu sunt un fan al motoarelor cu combustie interna, imi place sa le aud mergand, sa le aud ,,simfonia", ma fac sa ma simt bine intr-un cuvant. Imi place sa simt mirosul de benzina, motorina. Insa pentru performante si mai bune decat Lancer X, nu ar mai putea indeplini normele euro 6. Dupa cum vedeti si producatorii de supercaruri fac modele hibride din ce in ce mai mult. O masina electrica sa te deplasezi din A in B e ok. Dar sa conduc o masina electrica si sa am parte de sunete facute la calculator si bagate in boxele difuzoarelor nu imi place. Se pare ca anul 2014-2015 este apogeul motoarelor pe benzina si diesel, practic nu prea mai au ce sa imbunatateasca. Mai pun diferite sisteme pentru a mai salva din combunstibil, insa motorul luat ca un intreg este optimizat in proportie de 99%. Viitorul va fi unul dificil pentru noi care suntem pasionati de : ,,vruuuummmm".

  • vianu, joi, 27.11.2014 15:37

    viata merge inainte...EVOlutia e inerenta. Personal intodeauna am urat zgomotul in habitaclu, apreciez mai degraba senzatiile din fundometru, reactia prompta la simpla miscare a volanului respectarea trasei impuse si presupuse. Un drum virajat abordat in forta si in liniste deplina mi se pare cat se poate de ok. cu un Cosmic Girl alaturi satisfactia e asigurata. Pe cuvant. https://www.youtube.com/watch?v=D-NvQ6VJYtE

  • f1fan, joi, 27.11.2014 20:06

    nu inteleg de ce nu se pune accent pe motoarele cu hidrogen.. nu polueaza deloc. pacat ca este pericylos sa se umbvle cu asas ceva dar ar fi o chestiune de viitor

  • ScorpyonVAG, joi, 27.11.2014 20:55

    Deoareec hidrogenul este foarte scump de extras, insa este cel mai raspandit in univers !

  • Edi, vineri, 28.11.2014 11:29

    NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!

  • mishazaitev, vineri, 28.11.2014 12:55

    Aiurea. Numai sunt capabili japonezi sa faca masini care sa se vanda si acum o trantesc pe asta cu viitorul electric! Io-te d-aia nu mai pot producatorii europeni!

  • daniel, sâmbătă, 29.11.2014 13:39

    Pacat ca cei de la Mitsubishi nu vor duce mai departe acesta legenda. Oricum pentru noi, romanii, un astfel de model e greu de achizitionat si mai greu de intretinut. Nu avem nici strazi, nici bani de combustibil, ca sa nu mai vorbim de pretul exagerat al rca ului pentru tineri