Mitsubishi a adus la Geneva conceptul Global Small

Publicat marţi, 01.03.2011 16:45 de Sebastian Toma

Conceptul care prefigurează viitorul Mitsubishi Colt a fost prezentat astăzi la Salonul Auto de la Geneva. Acesta se numeşte Global Small şi va fi transformat în versiune de serie până la Salonul Auto de la Frankfurt.

Mitsubishi a prezentat conceptul Global Small la Salonul Auto de la Geneva. Modelul prefigurează succesorul actualului Colt şi versiunea de producţie a acestuia va debuta în martie 2012. Oficialii mărcii nipone au specificat că noua generaţie a lui Colt va fi mai mică şi că dimensiunile reduse sunt, în esenţă, scopul modelelor de segment B. În schimb, Colt nu va fi privat de spaţiul şi de elementele practice ale generaţiei actuale odată cu debutul viitorului model.

Debutul noii generaţii Mitsubishi Colt va avea loc în acest an la Salonul Auto de la Frankfurt. Modelul va fi unul global, urmând să fie vândut în aceeaşi formă pe toate pieţele importante ale lumii. Actualul Colt a fost vândut sub o strategie diferită, fiind vândut în aceeaşi formă pe toate pieţele, dar nu beneficia de aceleaşi soluţii tehnice pe toate pieţele pe care a fost introdus.

Sub capota noului model de clasă mică se vor afla motoare de un litru şi de 1.2 litri, asistate în unele cazuri de o transmisie automată tip CVT. Sistemele Start/Stop şi cel de recuperare a energiei cinetice pierdute la frânare vor fi nelipsite pe noua generaţie a lui Colt în vederea reducerii emisiilor de CO2, care vor fi cuprinse între 90 şi 100 de grame per kilometru.

Via | Mitsubishi

  • fff, miercuri, 02.03.2011 10:20
    Spiritul Craciunului

    Arata foarte bine masinuta asta, mai puti ledurile. Nu mai suport masinile cu LED... arata asa de penibil. De ce nu pot face un bandou cu lumina continua care ar fi cu adevarat elegant. Dar din pacatre majoritatea apreciaza o masina alba cu instalatie de brad atasata pe spoilere.

  • unckle, joi, 03.03.2011 16:06

    zicea un nene de la Mitsubishi ca EvoX va fi cam ultimul din serie si ca se vor concentra pe "green-electric" in urmatoarea perioada ( sursa : autocar parca :P )

  • DenBraven23, vineri, 04.03.2011 10:13
    Desing

    Partea din fata cu grila si farurile aduce cu actualul Renault Clio.Stima!