Ministrul de Interne: "Pregătim sancţiuni mai severe pentru şoferi"
Radu Stroe, Ministrul de Interne, a declarat că intenţionează să mărească sancţiunile pentru şoferii care încalcă legea. Ministrul a vorbit despre mărirea perioadei maxime de suspendare a dreptului de a conduce vehicule până la patru ani.
Ministerul de interne pregăteşte o propunere legislativă care să le aducă şoferilor sancţiuni mai severe pentru abaterile grave din trafic, informează colegii de la AMS citând Realitatea. Radu Stroe, Ministrul de interne, vorbeşte de pedepse care pot merge până la suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de trei sau patru ani. Aceasta s-ar aplica doar la abaterile grave de la Codul Rutier, cum ar fi depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, conducerea fără permis, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor interzise şi altele. Însă, după cum sublinia şi directorul adjunct al direcţiei rutiere a Poliţiei Române, Costin Tatuc, problema din ţara noastră este aplicarea legii şi eliminarea "portiţelor" de ocolire a sancţiunilor, nu neapărat o severitate redusă a pedepselor.
Radu Stroe consideră că nu este necesară creşterea amenzilor, ci conştientizarea pericolului la care se supun şoferii atunci când comit aceste abateri grave de la legea circulaţiei. Pedepsele severe propuse de ministrul Stroe ar aduce un plus de disciplină pe şosea în cazul în care şoferii ar avea certitudinea că acestea vor fi aplicate doar în cazurile care necesită aceste măsuri. Între timp, unii şoferi se tem că aceste măsuri ar putea duce la abuzuri din partea poliţiştilor, cu toate că aceste cazuri sunt destul de rare.
În prezent, sancţiunea pentru depăşirea limitei de viteză maxim admisă pe un sector de drum cu mai mult de 50 km/h este de amendă şi suspendarea dreptului de a conduce vreme de trei luni. În alte ţări, se aplică amenzi mai mari pentru această contravenţie, pe când unele state preferă să le confişte automobilul şoferilor "recidivişti" pentru a da un exemplu celorlalţi şoferi. În trecut, a fost discutată posibilitatea încarcerării temporare a şoferilor care sunt prinşi cu abateri grave în trafic, dar această măsură nu a fost niciodată pusă în practică.
Am mai spus si cu alte ocazii: APLICAREA legii este mai importanta decat modificarea legii fara aplicarea ei. Poti sa faci amenzi de 1 mil. de euro pt 10 km/h peste limita legala, ca daca nu se aplica legea, tot degeaba. Politistii trebuie sa devina proactivi in trafic, sa nu mai stea doar la panda pentru viteza. Si radarele trebuie sa functioneze, nu vreau sa se inteleaga gresit, dar nu este singura modalitate de a sanctiona soferii indisciplinati. Dar e greu, pentru ca si Politia incalca legea in trafic de multe ori, iar atunci ceilalti participanti la trafic de ce sa se disciplineze. Eeee...sunt multe de facut... PS: nu inteleg ce naiba se face acum la scoala de soferi, dar soferii incepatori parca sunt de pe alta planeta in trafic...si acolo trebuie lucrat...