Ministerul Afacerilor Interne: A fost eliberat primul număr de înmatriculare verde, dedicat mașinilor electrice
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că a fost eliberat primul număr de înmatriculare verde, destinat mașinilor cu zero emisii. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie.
În urmă cu două luni, ordinul comun (semnat de ministrul Mediului, cel al Afacerilor Interne și al Transporturilor) care introducea numerele de înmatriculare verzi, pentru mașinile cu zero emisii, a fost publicat în Monitorul Oficial.
La acea vreme, ministrul Mediului declara că plăcuțele de înmatriculare respective " vor funcționa ca un pașaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară și vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilități celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe și impozite."
Această măsură tocmai a intrat în vigoare, astfel că, începând de azi, cele 17.000 de vehicule cu zero emisii înmatriculate în România pot beneficia de numere de înmatriculare verzi. Primul a fost deja eliberat, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
Preschimbarea se realizează la cerere, cât timp sunt îndeplinite criteriile de acordare.
via Digi24
-
Mircea Badea, luni, 27.06.2022 15:07
foarte frumos! sherifutzii vor trebui sa le acorde prioritate oriunde!
-
Dutz, luni, 27.06.2022 15:56
La ștechere Mirciulică… acolo o sa stea cel mai mult
-
Dutz, luni, 27.06.2022 19:45
Japonia, Franța, Germania au anunțat probleme mari si raționalizează consumul de energie… ori sunteți surzi (pardon orbi, clar ca doar unii), ori sunteți complet spălați pe creier. Electricele sunt scumpe si nu este curent verde, deci poluează la fel sau chiar mai mult. Când se vor schimba lucrurile vom știi toți ca nu-i mare filozofie… dar mai este. Momentan Electricele sunt la nivel de nișă, ceea ce este ok, dar nu încă o soluție nici măcar pentru 20% din cei care folosesc masina zilnic.
-
@Dutz, luni, 27.06.2022 22:45
Daca nu faci spume la gura nu esti destul de convingator. Dar eu zic sa nu te lasi. Sa faci spume.
Dutz, marţi, 28.06.2022 05:44Doar ma amuz… de ce aș face spume pentru câțiva limitați obsedați. Este dreptul vostru sa va dați cu capul in gard, dar nu-mi spune mie ca e mișto… si ECO.
-
@Dutz, luni, 27.06.2022 22:58
Pai de asta si cresc vanzarile de masini electrice, ca au probleme mari. https://cleantechnica.com/2022/06/07/germanys-plugin-evs-continue-to-grow-despite-headwinds/ https://insideevs.com/news/592228/france-plugin-car-sales-may2022/ https://enechange.co.jp/en/news/press/ev-marketinfo-2022q1/ Daca nu te pricepi la engleza, iti zic eu in mare: cererea pentru electrice a crescut in cele 3 tari mentionate de tine. Asta in conditiile in care ele sunt dupa Olanda, Norvegia si altele. Si inca ceva important de mentionat: toate aceste tari sunt mai evoluate si cu un nivel de trai net superior Romaniei , pentru ca la ei sunt mai putini serifi si dutzi.
Dutz, marţi, 28.06.2022 05:42Da, toate arată creștere de la nimic la un mai mare nimic. Propaganda trista pentru obsedați. Uniformă ai ca electrică m-aș mira…
-
tc1900, luni, 27.06.2022 23:06
doar astia cu nr verzi sa mai aiba dreptul la parcare free in bucuresti, nu toate hybridele in budapeata e plin de masini electrice cu nr verzi
-
Steaua lui David, marţi, 28.06.2022 14:24
Când evreii erau obligați să poarte steaua lui David în piept ca să știe toată lumea ce erau ei - asta era discriminare și rasism. Acum, când electricele trebuie să aibă numere distinctive ca să știe toată lumea cum sunt ele - asta e progresism. Imediat au apărut și specimene (superinteligente) care susțin că discriminarea trebuie să meargă și mai departe prin gratuitatea locurilor de parcare pentru proprietarii electricelor. În S.U.A. (cică patria democrației) mișcarea pentru drepturile minorităților sexuale a ajuns la nivel de isterie în timp ce s-a limitat dreptul la avort și s-a liberalizat portul de arme la vedere. Eu zic că suntem pe drumul cel bun, chiar ăla pavat cu intenții bune, care duce spre...chiar, unde duce?!?
Dutz, miercuri, 29.06.2022 01:36Din păcate ai dreptate… si pe aici avem specimene care nu au abilitatea de a face diferența între progres si limitarea drepturilor fundamentale.
-
@dutz, miercuri, 29.06.2022 09:05
Și ia zi, băiete, cam ce drepturi fundamentale ți se limitează ție? Ai fi și tu vreun dizident mare luptător mare...
-
inexorabil, miercuri, 29.06.2022 09:45
LIBERTATEA DE CONŞTIINŢĂ ŞI DE EXPRIMARE – iată ce vreţi voi, emolarii, să înăbuşiţi în primă fază. Cât despre maşini, căutaţi să manipulaţi grosolan opinia publică, promovând (başca agresiv) unele produse neapărat ÎN DAUNA altora, deci vă urcaţi cu bocancii şi pe LIBERTATEA DE A ALEGE. PS. Ironiile tale s-au cununat de la bun început cu prostul gust…
-
r, joi, 30.06.2022 09:48
Culoarea verde de la numere este frumoasă. Ce nu înțeleg este distanța dintre cele două cifre care formează numărul (practic sunt lipite de litere cu o pauză mare între ele) de parcă provin din altă scriere nu cea românească (posibil maghiară?). Sau are vreo semantică specială ?
Citeste si
-
INTERN | miercuri, 11 noiembriePrețuri Volkswagen T-Roc Hybrid în România: start de la 34.640 euroVolkswagen T-Roc poate fi comandat, la noi în țară, și cu o motorizare full-hybrid. Prețurile pornesc de la 34.640 de euro cu TVA inclus, iar clienții au la dispoziție două versiuni de putere. Citeste tot -
INTERN | joi, 5 noiembrieNoul Volkswagen ID.Cross poate fi comandat în România: start de la 25.900 euroNoul Volkswagen ID.Cross poate fi comandat pe piața din România. Clienții au la dispoziție trei niveluri de echipare, iar prețurile pornesc de la 25.900 de euro cu TVA inclus. Citeste tot -
INTERN | miercuri, 4 noiembriePrețuri noul BMW iX4 în România: start de la 69.200 euroNoul BMW iX4 poate fi comandat pe piața din România. Clienții de aici au la dispoziție două versiuni, iar prețurile pornesc de la 69.152 de euro cu TVA inclus. Citeste tot -
INTERN | luni, 2 noiembriePrețuri noul Mercedes-AMG GT SUV în România: start de la 115.800 euroNoul Mercedes-AMG GT SUV poate fi comandat la noi în țară. Pentru moment este disponibil într-o singură versiune care pornește de la 115.800 de euro cu TVA inclus. Citeste tot -
INTERN | luni, 2 noiembrieVânzările de mașini noi în România, scădere de 5% în luna octombrieVânzările de mașini noi în România au scăzut cu peste 5% în luna octombrie, potrivit noilor date ale Asociației Constructorilor de Automobile din România. De asemenea, vânzările au scăzut cu 10% în ultimele 10 luni. Citeste tot
Nu e nimic verde la o masina electrica, pentru fabricarea ei se polueaza grav, curentul pe care il consuma este obtinut din carbuni si tot asa, este o mare ipocrizie sa spui ca o masina electrica este eco.