Mini-Talisman: imagini și detalii oficiale cu noul Renault Megane Sedan, înlocuitorul lui Fluence
Renault a dezvăluit oficial noul Megane Sedan, înlocuitorul lui Fluence. Modelul francez va fi produs tot la uzina Bursa din Turcia.
Baia de mulțime pe care a generat-o noua generație Megane le-a adus celor de la Renault un capital de imagine nesperat. Compacta a generat din nou acea strălucire după care producătorul francez visa de două generații încoace.
Pentru a profita la maxim de isteria care s-a creat în jurul modelului, Renault a trecut rapid la extinderea gamei cu un nou derivat de caroserie: noul Megane Sedan. Cei familiarizați cu piața auto vor înțelege imediat că este vorba despre un înlocuitor al actualului Fluence.
Spre deosebire de acesta, noul Megane Sedan vine cu un design mult mai atrăgător, aliniat filosofiei pe care o regăsim pe mai toate noile modele Renault. Asta înseamnă un aspect frontal dominat de blocuri optice mari, de un logo și o grilă supradimensionate și de lumini LED diurne sub forma literei C. A fost îmbunătățit și aspectul posterior, care vine acum cu o linie fluidă, specifică unui Sedan coupe.
Dezvoltat pe platforma modulară CMF, noul Megane Sedan rămâne la fel de spațios ca predecesorul, oferind suficient loc pentru cinci pasageri la interior, plus un portbagaj de 508 litri, care poate fi comandat cu acces Easy Trunk, adică fără folosirea mâinilor.
Folosirea aceleiași arhitecturi presupune regăsirea acelorași sisteme ca și în cazul modelului hatchback. Ne referim aici la sistemul multimedia R-Link 2, proiectat pe un ecran tactil de 7 sau de 8.7 inch, la un Head-up Display color, la modurile de rulare Multi Sense, la sistemul de asistență la parcare Easy Park și la sistemele de siguranță Advanced Emergency Braking System și Lane Departure Warning.
Cei care preferă motorizările pe benzină vor avea de ales între două soluții de propulsie: un motor aspirat normal, de 1.6 litri și 115 cai putere, asociat unei cutii manuale cu cinci rapoarte sau unui CVT. Există și un Tce de 130 de cai putere, livrat cu o cutie manuală cu șase trepte sau cu un EDC cu dublu ambreiaj și șapte trepte.
Fanii dieselului au la dispoziție trei motorizări: o unitate de 1.5 litri dCi cu două versiuni de ptere (90 și 110 cai) și un agregat de 1.6 litri dCi de 130 de cai, disponibil doar cu o cutie manuală.
Noul Megane Sedan va fi produs la uzina Renault din Bursa, Turcia, și va fi vândut în aproximativ 20 de țări la nivel mondial, printre care și România.
-
Ionel, marţi, 12.07.2016 12:57
Felicitari constructorilor pentru lipsa totala de imaginatie (un singur design pentru mai multe modele din gama)
-
Pana, marţi, 12.07.2016 13:13
Ioane, daca si Renault nu are imaginatie in privinta designului, inseamna ca altii ar trebui sa-si inchida "cascarabeta". VW are propria casa de design si totusi merge in aceiasi directie de zeci de ani. E o dovada ca se poate f bine si asa, conservator. Dar nu ma astept sa poti sa intelegi. Meganul asta seamana cu Talisman pentru ca asta e directia de design a lui Renault in acest moment. Fiecare generatie a aratat f diferit fata de inlocuitoarea ei. Asta demonstreaza multe. Dar in nici un caz nu demonstreaza lipsa de imaginatie in privinta designului.
-
Ionel, marţi, 12.07.2016 13:36
@Pana. Inainte sa jignesti citeste mai atent. Tu nu intelegi ce este bunul simt. Respecta parerea celor din jur, suntem cu totii diferiti si nu vom avea aceleasi gusturi. Nu am spus ca fiecare generatie nu arata diferit fata de celalta. Am punctat negativ faptul ca la o generatie noua se repeta design-ul pe mai multe clase, la mai multi constructori.
-
Bum, marţi, 12.07.2016 14:46
@Fans Chevrolet Si ce tipi asa?
-
klan, marţi, 12.07.2016 14:54
Arata destul de dinamic, imi place. Luneta inclinata mai pronuntat ajuta mult la senzatia asta.
-
Florian.Anghelescu, marţi, 12.07.2016 15:13
Din nou copy-paste , deja devine de-a dreptul grotesc designul Matrioska . Felicitari Renault pt asa ''imaginatie'' bogata in design.
-
Florian.Anghelescu, marţi, 12.07.2016 15:14
@Pana, si pe care directie merge VW ? Ca Jetta nu seamna cu Passat B8, sau ca un Golf 7 cu portbagaj. Tiguan nu seamna acu Touareg . Precum Captur cu Kadjar.
-
Florian.Anghelescu, marţi, 12.07.2016 15:17
Super......ma intreb cu va transporta cei 90 de cai o asemenea caroserie de berlina compacta greoaie. Bataie de joc a la Renault. Motor de Dacia Logan, pus pe o compacta de 20 mii euro.
-
tehnica straveche, marţi, 12.07.2016 15:24
ansamblul motor 1.6 benzina + cutia cu 5 viteze este unul vechi de peste 20 ani, iar in tot acest timp n-a reusit sa devina fiabil, asa cum ar fi fost de asteptat. Modelul actual e salvat totusi de optiunea motor benzina TCe + cutia manuala cu 6 trepte sau chiar automata, pt cei dispusi sa plateasca suplimentar. Asa da, devine o varianta de luat in calcul.
-
@tehnica straveche, marţi, 12.07.2016 15:55
ansamblul stravechi de care vorbesti e un motor oferit inca pentru acele piete unde costul masinii conteaza cel mai mult. Masina cu un astfel de motor decent, are un cost cu aproximativ 2000 euro mai mic fata de un motor turbo cu putere decenta. Pentru o persoana care face 10000 de km pe an nu se justifica achizitia unui motor turbo daca il intereseaza decat deplasarea de la punctul a la b. Strict economic, ptr 10k pe an ca sa acoperi diferenta de 2000 de euro, un consum cu nici 2 litri diferenta, trebuie sa mergi cativa ani. . Daca te uiti pe oferta din Franta sau Germania acest motor nu exista pentru ca asta e trendul, turbo iar strainii se uita la consum mult. La noi masina e un lux pentru multi si o folosesc putin si rar, ca necesitate. Decat un 1,2 85 cai turbo de la concurenta cu 2000 euro mai scump, mai bine clasic aspirat cu 115 cai si 1,6.
-
tehnica straveche, marţi, 12.07.2016 16:44
@@tehnica straveche: In general ai dreptate, multam pt completare. Doar ca, eu personal, pt armonia generala a pachetului as prefera un motor modern si eficient, chiar si mai slab (in oferta Renault nu e cazul - TCe are 130 CP si cuplu incomparabil cu aspiratul), pe o masina la zi din celelalte pdv. Altfel, chiar si cu calculul economic corect amintit de tine, gasesc ca ceva nu se pupa. Peste 5-6-7 ani cand vei vrea sa vinzi asa ceva, greu o mai vinzi si doar pe maruntis. Cu un TCe insa, o poti scoate ceva mai bine.
-
zuzu, marţi, 12.07.2016 17:10
@tehnica straveche - pai ansamblul cu motor aspirat, practic n-ar moarte. Cutia de asemenea este una ultra folosita, deci ajunsa intr-un punct maxim de fiabilitate. Singurul dezavantaj ar fi cele 5 trepte care te taxeaza la viteze mai mari, dar depinde cum este etajata. Eu cu Leon cu 1,6aspirat/5trepte merg mult mai bine si la fel de economic decat multi altii cu benzinare turbo(Ford, Dacia, VW). Diferenta este ca eu am o piesa in minus care imi poate da rateuri - turbina. P.S. pe motorul asta au si un CVT, asa ca ...
-
xxx, marţi, 12.07.2016 17:13
Daca-l scot la acelasi pret ca cel actual te poti gandi la masina.
-
MuresMures, marţi, 12.07.2016 17:16
o singura problema este cu masina asta : Fabricat in Turkey
-
aasd, marţi, 12.07.2016 19:09
s-au chinuit ceva ani pana cand sa scoata ceva decent - la concepte erau tari dar in designul masinilor pt populatie au fost cam jos Acum or sa decline designul asta in toata gama, preum vw sau audi sau restul -_-
-
flavius, marţi, 12.07.2016 19:37
Felicitari designului.Muci pentru motoare!
-
loyola, marţi, 12.07.2016 23:39
pentru Florian.Anghelescu Asa este ! Cutiile de la WW nu seamana deloc intre ele ! http://www.despreauto.ro/diferente-dintre-vw-passat-si-jetta-2015/ Sunt sigur ca un Golf 1.2 TSI de 85 cai benzina va rupe tor cu puterea lui fenomenala. De asemenea un diesel 1.6 TDI de 90 de cai e o adevarata bestie!
-
loyola, marţi, 12.07.2016 23:47
apropo de ww http://www.4tuning.ro/alte-stiri-auto/mizeria-marca-volkswagen-motorul-1-2-tsi-pe-benzina-23139.html
-
UNU, miercuri, 13.07.2016 09:07
In loc sa va certati mai bine admirati o masina cu adevarat reusita tinand cont ca este un derivat din hatch...
-
Florian.Anghelescu, miercuri, 13.07.2016 14:01
@loyola Motorul 1.6 turbo-diesel TDI ( Turbocharged Direct Injection ) are un cuplu de 230NM spre deosebire de 1.5 Dci de aceeasi putere ,,90,, . Iar acceleratia este mai rapida cu 1,5 secunde fata de 1.5 Dci ( Golf 7 vs Megane 3 comparativ ). Subiectul de pe acel site este absurd. Jetta nu seamana deloc cu Passat B8. Nici macar la interior. Probabil doar ca motorizari si cutii de viteze.
-
StM, miercuri, 13.07.2016 14:02
De aratat, arata bine. Recunosc, mi-ar fi placut automata si pe motorul de 130 hp dci. Si, de ce nu?, motorul de 160 hp de pe Talisman. Dar e ok si asa. E o masina frumos desenata, trebuie sa vedem si cat de fiabila se va dovedi in timp. Si, de ce nu, ce preturi de achizitie va avea. Fiind produsa la Bursa, e posibil sa faca abat la materiale pe ici, pe colo, la antifonare si la asamblare, de aici si celebrii greierasi ai marcii. Dar poate va fi ok de data asta. Ca in bancul ala, pana la urma trebuie sa le iasa! ;)
-
@Florian.Anghelescu, miercuri, 13.07.2016 14:19
vw are 230nm iar megan 220nm, dar unu e 1,6 unu 1,5, plus consumul, care crezi tu ca are consum mai bun, ia ghiceste ? Daca doar comparam ceva ca sa obtinem rezultatul dorit o facem fara rost. 1,5 e foarte economic chiar daca nu e cel mai sprinten, cine vrea mai multa putere se poate duce spre 1,6 130hp si ii ajunge ptr o compacta din clasa "abordable".
-
Florian.Anghelescu, miercuri, 13.07.2016 14:27
''1,5 e foarte economic chiar daca nu e cel mai sprinten'' . Pai e logic ca un motor economic nu poate fi si sprinten. Doar ca cel de la VW este si performant dar si economic in acelasi timp. Cine vrea performanta se duce la 2.0 TDI 150 CP care-l depaseste cu mult pe DCi 130 . Referitor la lipsa de inspiratie a designerilor Renault . Iti mai aduci aminte Megane 1 si Laguna 1 ? Sau Megane 2 si Laguna 2 ? Sau Clio 1, Clio 2 ? Sau Koleos ? Alea veneau cu un design original si diferit fata de alta. Astea mai noi : Captur este un Kadjar mai mic sau invers , Megane sedan este un mini-Talisman cum spune si moderatorul Automarket , viitorul Koleos este un Talisman estate mai inaltat . Nu mai e mult pana il vor face si pe Clio sa arate ca un Megane hatch mai mic. Inca este un model vechi aparut si de asta. La interior : Megane 3, Talisman si Koleos au aceeasi linie de design copy and paste. Cat despre VW , eu sunt client de Passat B8 2.0 TDI si stiu ce vorbesc.
-
mishazaitev, miercuri, 13.07.2016 14:57
@Florian.Anghelescu Fiti pe pace... A vorbi din propria exprienta nu e o virtute pentru majoritatea colegilor de forum care obisnuiesc sa opineze pe baza unor informatii despre masini din categoriile "are un prieten"/"are cineva in familie"/mi-a zis mie cineva. Si eu sunt la al doilea VW. Am cumparat masina noua, asac cum s-a intamplat si cu prima. Aveti perfecta dreptate 2.0 TDI 150 co este mai economic decat 1,9 TDI 105 cp. Daca spui asta esti catalogat ca fiind needucat.Mai mult, se chinuie sa-ti povesteasca si ce alegere proasta ai facut si ce alegere buna ai fi putut face. Nimeni nu-si pune problema ca un client nu si-ar cumpara a doua oara o masina de acelasi tip, daca nu ar fi multumit de prima. Intr-un singur punct va contrazic.... Lipsa de originalitate a designului este caracteristica tuturor producatorilor actuali. Toate masinile de volum seamna una cu cealalta. Pri urmare Renault nu pacatuieste mai mult decat altii.
-
15E7, miercuri, 13.07.2016 15:46
Cine crede ca designeri nu au idei se insala, toti pot face sa aiba la fiecare tip de maina design diferit, dar nu vor. De exemplu cei de la reno au declarat ca ei chiar vor ca meganul sa fie vazut ca un mic talisman. Ei vor ca oamenii sa il perceapa asa, in sesul ca chiar daca masina e dintr-o clasa inferioara, are imprumutate trasaturi si caracteristici de la o masina mai performanta, superioara. E o chestie de marketing. Gen: cine nu are bani de vw golf si ii place marca, poate lua o octavia care se apropie de dorinta sa..
-
Yoyo, miercuri, 13.07.2016 16:09
Tot Renault este... pun accent pe design dar masina e o epava
-
@Florian.Anghelescu, miercuri, 13.07.2016 16:13
A zice ca motoarele vw sunt cele mai cele e o greseala, gasesti exemple atat pe motorina cat si pe benzina de motoare mult mai bune decat ce are vw si nu ma refer la reno. VW a castigat mult insa prin diversitate, are multe motoare disponibile in gama cu performante bune, dar in niciun caz cele mai cele motoare. Ei fata de altii, au motoare de 180, 160 de cai pe clasa medie, la reno ca exemplu, tre' sa treci la talisamn daca vrei 160 de cai- motorina. De aici si atragerea de multi cumparatori doritori de putere, motoare puternice in clase de preturi accesibile, o strategie buna pentru vw.
-
codes, miercuri, 13.07.2016 17:18
In general designul masinilor din clasa medie si mare a fost si este mai atragator, mai atent realizat. Este de apreciat ca designul de la Talisman este transpus si la compacta Megane sedan, iar cei care nu au nevoie de o masina mare ci doar de una compacta, se pot bucura de o masina la fel de aratoasa. Pana la urma, designul devine reprezentativ pentru brand (vezi Ford, Opel, Mazda, etc.), iar marimea masinii, motorizarea si dotarile le alegi in functie de nevoi si de posibilitati. VW a inceput cu platforma modulara MQB fapt ce a determinat ca si ceilalti producatori auto sa dezvolte asemenea platforme folosite pentru mai multe masini fabricate de brandul respectiv. Acelasi lucru se intampla cu designul masinilor care va fi folosit pentru o gama mai larga de masini. Devine un trend in lumea auto si nu este un lucru rau.
-
Scrooge, miercuri, 13.07.2016 18:46
e frumos dar cred ca totusi varianta Estate va fi revelatia gamei....mai avem de asteptat putin pana apare :)
-
S, miercuri, 13.07.2016 21:10
Cel putin la partea de design, face din orice pozitie treaba mare pe Skoda.
-
@S, joi, 14.07.2016 15:06
Nu se stie daca va face si la spatiu interior. Octavia tinteste spatiozitatea zonei medii. Ca pret probabil va fi sub Octavia, ceea ce e bine.
-
Stefan, duminică, 17.07.2016 08:01
Este o evolutie pentru sedanul compact de la Renault. Arata mai bine ca Fluence dar si ca inaintasul Megane sedan anterior Fluence-ului. La motorizari, Renault nu sta rau, iar sedanul a fost orientat intotdeauna spre confort. Daca pretul va fi atractiv comparativ cu competitorii din segment (sedanuri compacte), va avea succes. Daca francezii s-ar stradui mai mult cu aceasta masina, sa o faca cu suspensie independenta pe spate, o caliate de ansamblare (fara greierasi) si a materialelor mai buna, cu siguranta succesul ar fi mai mare deoarece nici Peugeot si nici Citroen nu au sedanuri in aceasta clasa ci doar in clasa subcompacta (C-Elysee si Peugeot 301). ansamblare
-
Coco, duminică, 17.07.2016 11:54
Deși este o evoluție pentru Renault raportat la generațiile anterioare din punct de vedere al tehnologiei si al calității este depășit de foarte multe competitoare, fiind poziționat spre finalul clasamentului sedanurilor din segmentul C.
-
Cristi, luni, 18.07.2016 06:46
Care este clasamentul (topul) sedanurilor din clasa compacta ? Care sunt cele mai bine cotate sedanuri compacte non premium ?
Citeste si
-
MODELE NOI | luni, 25 noiembrieVolkswagen Polo va primi un facelift și motoare Euro 7 în 2025Volkswagen Polo urmează să primească o actualizare majoră în 2025. Noua versiune va primi un design revizuit, dar și motorizări noi care să respecte viitoarele norme de poluare Euro 7. Citeste tot
-
MODELE NOI | vineri, 22 noiembrieNoua Kia EV9 GT: cea mai puternică versiune are 501 cai putereKia a dezvăluit oficial noul EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului electric. Noua versiune de performanță promite un propulsor de 501 cai putere și aduce numeroase elemente vizuale noi și exclusive. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembriePrimele imagini cu un nou SUV coupe electric DS: promite autonomie de 750 kmDS a publicat primele imagini oficiale cu un viitor SUV coupe electric. Noul model, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, promite o autonomie de 750 de kilometri. Citeste tot
-
MODELE NOI | joi, 21 noiembrieNoul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 kmHyundai a dezvăluit oficial noul său etalon, Ioniq 9. Acesta este un SUV electric cu 3 rânduri de scaune și este cel mai avansat model din actuala gamă a mărcii sud-coreene. Citeste tot
-
MODELE NOI | miercuri, 20 noiembrieBMW: primele mașini de teste Neue Klasse X, produse în UngariaBMW a anunțat oficial că a produs primele prototipuri de teste ale viitorului Neue Klasse X. Vehiculele destinate testelor au fost produse în Ungaria, la uzina de la Debrecen. Citeste tot
RECUNOSC ESTE CEL MAI FRUMOS SEDAN " NOUL RENAULT MEGANE 4 SEDAN BRAVO REUSIT DESING SEAMANA IN MARE PARTE CU HATCHBACK-UL CU ACEELASI NUME MEGANE 4 NOTA 10 DIN PARTEA MEA SI ESTE FRUMOS NOUL RENAULT MEGANE 4 SEDAN ! :-) :-)