Mini E şi Smart Electric Drive au ajuns în România

Publicat vineri, 24.06.2011 16:29 de Sebastian Toma

În cadrul evenimentului Green Car din Bucureşti, publicul poate vedea şi chiar experimenta prototipurile electrice Smart Electric Drive şi Mini E, expuse alături de hibrizii Lexus la AFI Palace Cotroceni.

În perioada 24-26 iunie 2011 are loc primul eveniment auto din România dedicat exclusiv maşinilor ecologice. Acesta se numeşte Green Car Event 2011 şi are loc la intrarea ”Galaxy” de la AFI Palace Cotroceni din Bucureşti. În cadrul evenimentului, publicul poate să vadă şi chiar să experimenteze două prototipuri electrice – Mini E şi Smart Electric Drive, alături de doi hibrizi din gama Lexus – CT200h şi RX45h. Cei de la BMW Group au adus şi un X6 ActiveHybrid, cel mai puternic hibrid din lume, alături de cel mai economic Seria 3 oferit la vânzare – 320d Efficient Dynamics. Între timp, rivalii de la Mercedes-Benz prezintă în standul lor modelele C-Klasse facelift, S-Klasse şi CLS.

În cadrul celor trei zile pe care se desfăşoară evenimentul, inaugurat astăzi de Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului, publicul va putea să afle mai multe despre aceste modele şi câţiva norocoşi le vor putea conduce în cadrul sesiunilor stabilite şi în limita autonomiei furnizate de acumulatorii vehiculelor respective. Spre deosebire de Citroen C-Zero, Mitsubishi i-MiEV şi Renault Fluence ZE, versiunile electrice ale lui Mini E şi Smart ForTwo nu vor fi oferite spre vânzare pe nicio piaţă.

În plus, Michelin, unul dintre partenerii evenimentului, va verifica gratuit presiunea din anvelopele cetăţenilor interesaţi. Verificarea gratuită a presiunii din anvelope este valabilă în zilele de 25 şi 26 iunie, între orele 15:00 şi 19:00, în parcarea Afi Palace Cotroceni. Copiii vor putea să facă poze cu Omuleţul Michelin şi să participe la o sesiune de colorat.

Via | voom

  • Robert, vineri, 24.06.2011 23:00
    green car event

    Salutare, Merci Sebi pentru link-ul de voom.ro. Este o normalitate si consider ca presa online din Romania at trebuie sa se citeze atunci cand este cazul. O singura completare am - evenimentul este Green Car Event si nu Green Cars asa cum apare in sapou. Merci Mircea pentru sprijin. Ma aplec pentru fair-pay!

  • Rares, miercuri, 28.11.2012 11:37

    Astia de ce mai fac masini electrice daca nu le vand. Sunt idioti sau ne cred idioti.