Mesajul Fiat-Chrysler pentru industria auto: “Discutăm despre alianțe, dar ne putem descurca și singuri”
Șeful Fiat-Chrysler s-a declarat “bucuros” să discute despre posibile alianțe cu alți producători, însă susține că FCA se poate descurca și pe cont propriu.
Grupul Fiat-Chrysler a transmis că este deschis la reluarea negocierilor privind fuziunea cu Renault, însă, în același timp, spune că producătorul francez nu este singurul său posibil partener.
“Suntem bucuroși să discutăm (despre alianțe), dar ne putem descurca și singuri,” a declarat Mike Manley, șeful FCA, acesta adăugând: “Avem un viitor solid și planuri clare pe baza cărora am început investițiile. Asta nu înseamnă că nu suntem interesați de o alianță sau fuziune dacă ar exista un viitor mai bun pentru FCA.”
În luna iunie, FCA a retras o ofertă de fuziune cu Renault, după ce statul francez a intervenit în discuții și a cerut o amânare a tranzacției.
Publicația Wall Street Journal susține că a intrat în posesia unor e-mail-uri interne în care oficialii Renault propun reducerea numărului de acțiuni pe care le dețin la Nissan pentru a putea relua negocierile cu Alianța Fiat-Chrysler. În prezent, Renault deține 43.4% dintre acțiunile Nissan, iar orice decizie în acest sens va avea nevoie de acordul statului francez, care deține 15% dintre acțiunile Renault.
Via Reuters