Mercedes surclasează BMW şi Audi şi îşi extinde avansul în segmentul premium în luna iulie

Publicat joi, 11.08.2016 15:50 de Daniel Popescu

Cei 3 mari producători premium germani au înregistrat creşteri pe linie la vânzări în luna iulie, însă Mercedes şi-a extins avansul în faţa rivalilor de la BMW şi Audi.

Mercedes continuă marşul triumfal pentru a deveni cel mai mare producător premium din lume, după o dominaţie de 10 ani a celor de la BMW.

Constructorul german a raportat vânzări record de 163.770 de unităţi pentru luna iulie, în creştere cu 9.4% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, ca urmare a creşterii semnificative a cererii din China (+26%). În plus, noul Mercedes Clasa E a fost bine primit de clienţi şi a contribuit la creşterea vânzărilor. De asemenea, pentru piaţa europeană, germanii au anunţat o creştere de 6.2%, la aproape 69.000 de unităţi.

Între timp, BMW a raportat la rândul său o creştere, însă una mai temperată, de numai 4%, la ceva mai mult de 153.000 de unităţi. Creşterile au provenit în special din China (+5.3%) şi Europa (+4.2), ca urmare a interesului pentru SUV-uri, în timp ce piaţa americană a scăzut cu circa 1%.

În schimb, Audi a reuşit să-şi majoreze vânzările cu numai 2.3%, la 149.000 de unităţi, în ciuda unei creşteri de aproape 10% raportată pentru piaţa din China. Una dintre problemele celor de la Ingolstadt au fost reprezentate de piaţă britanică, acolo unde vânzările au scăzut cu aproape 10%.

În urma acestor rezultate, Mercedes îşi extinde avansul din clasamentul constructorilor premium din acest an, după ce a ajuns la vânzări de 1.17 milioane de unităţi, în creştere cu 12% comparativ cu primele şapte luni ale anului trecut. BMW a crescut cu numai 6%, astfel că ocupă în continuare locul 2 cu 1.13 milioane de unităţi, în timp ce Audi este tot pe locul 3 cu 1.1 milioane de unităţi, în creştere cu 5.2%.

Loc Constructor Vânzări
iulie 2016
Creștere Vânzări
ian-iul 2016
Creștere
1 Mercedes 163.770 9.4% 1.170.389 11.7%
2 BMW 153.392 4% 1.139.947 5.6%
3 Audi 149.000 2.3% 1.102.650 5.2%

Via Mercedes, BMW, Audi

  • inexorabil, vineri, 12.08.2016 00:14

    Nicio variație…Ȋn continuare, AM se ȋnverșunează să sublinieze faptul că cică doar Triada germană contează pe tărâm premium…Ȋn rromanika, brainwashing s-a transformat ȋntr-un veritabil brainstorming (nu luați ȋn considerare definiția corectă a termenului, ci doar efectul pe care ȋl sugerează construcția lexicală). Nu mă apuc acum să contest virtuțile “germancelor” (dacă m-aș ȋncumeta s-o fac, atunci aș lua ȋn vizor…producătorii de pretutindeni, căci metehnele sunt comune…), dar măcar străduiți-vă să prezentați ȋntregul clasament al vânzărilor ȋn branșă (nu pretind și unul al calității, din simplul și suficientul motiv că, axiomatic, fiecare marcă este capabilă să atragă datorită punctelor ei forte, percepute ȋn mod obiectiv sau subiectiv). De unde această politică a dreptului de a fi informat…”pe selectatelea” ? Vă ambiționați să mizați pe Top 3 de parcă li s-ar acorda medalii; de fapt, rezultă pentru ele doar două tipuri de distincții: bani și imagine (adică evaluabilă tot ȋn bani). La fel și ȋn cazul general (recte clasamentul mondial al vânzărilor totale). Cert este că de aici pornesc “șansele egale pentru toți” : din găocile educației…Numai că una este să educi și alta să ȋndoctrinezi, fapta din urmă generându-i și ȋnlesnindu-i pe cei “mai egali” decât ceilalți. Oricum, rromanika nu poate fi decât ternă și fascinantă. Schimbarea…rămâne o duioasă armă electorală. Și acum, scatoacele: “Ce nu-ți convine, frățioare? Acceptă realitatea ca atare și mucles!”. De acord, dar cum s-o numesc: sferto-realitate? Ah, da, crema... Parcă ne-am mai ȋntâlnit pe AM cu situația de față (una nostimă, cum altfel?), nu demult: carevasăzică, Mercedes este “constructorul german” și băieții respectivi trebuie priviți ca fiind “germanii”, iar despre BMW și Audi apar expresii precum “ȋntre timp” și “ȋn schimb”. Noroc că frontispiciul articolului indică normalitatea exprimării (cu observația că se scrie “cei trei”, nu “cei 3” – constituiți o ditamai publicația, cu state vechi; nu sunteți spărgătorii de semințe de la colțul blocului, cărora le poți trece cu vederea agramatismul, iar puterea de sugestie a mass-mediei este covârșitoare astăzi, adică nelimitată…). La urma urmei: Mercedes sau Mercedes-Benz? La un pahar de vorbă, se admite și varianta grobiană “Merțan” / "Merț", dar o publicație auto trebuie să stea departe de (prea) tentanta comoditate și să respecte blazonul de fiecare dată. Scurt / 2.

  • inexorabil, vineri, 12.08.2016 00:44

    Rectificare: scatoalce, nu scatoace. Eu greșesc…și greșesc des, nu glumă, dar cu acești băieți simpatici nu mă lasă conștiința să fiu altfel decât exigent…Știți de ce? Fiindcă nu-mi place deloc senzația care se naște ori de câte ori intru, de exemplu, pe 4tuning.ro, ȋn sensul că ȋmi pare un site care, deși nu este chiar ireproșabil, ȋmi stârnește mai multă admirație decât AM, căruia ȋi rămân fidel d.p.d.v. conversațional (de multe ori am promis și nu-mi ȋncalc cuvântul), dar necazul este că se cunună deseori cu monotonia și chiar inserează unele titluri și compuneri pe care le consider neinspirate. Poate că situația nu va perpetua; Doamne-ajută!

  • zarnesteanu, vineri, 12.08.2016 01:07

    @inexorabil, eu ma gandesc ca doua din cauzele pentru care nu apar si alti producatori este ar fi: 1. Nu prezinta interes in Romania. Poate de Cadillac a mai auzit lumea. Dar lecsus? acura? infiniti? Eu aici le vad zilnic si pur si simplu imi aluneca privirea pe langa ele. Cum te uiti la o masina de spalat folosita la fel de interesante mi se par si astea trei. E doar personal. In rest ce mai avem? Jaguar, si poate Volvo. In afara de ultimele luni, Volvo n-a prea contat la vanzari, iar Jaguar sta catastrofal. Deci unde e interesul? Recunosc ca pentru un tablou complet ar trebui incluse si ele, dar sincer, who cares? Pentru mine chiar si Mercedes, e interesant doar pentru cum a reusit sa intoarca situatia anul asta, dar vanzarile si clasamentele globale ma intereseaza prea putin, chiar si pentru firma favorita. Deci .... :))) 2. Un alt motiv pentru care sunt doar premiantii in clasament este ca e cam greu sa pui cap la cap niste date de vanzari pe plan global, chiar si astazi in era internetului. Ai incercat de curiozitate sa vezi cat de fragmentate sunt datele pentru un singur producator? Aici la mine serverele au preponderent date din America de Nord. Prea putin mai ajunge din Europa. Poate ceva din china. De japo aproape ca am uitat unde e pe harta. (glumesc desigur, dar ai inteles ce vreau sa spun) Referitor la articol, intr-adevar sunt de admirat cei de la Mercedes pentru constanta si marimea cu care cresc de la luna la luna. Pur si simplu trag ca expresul iar cresterile de multe ori de doua cifre i-au lasat in urma pe concurentii care au facut legea in ultimul deceniu. Diferentele sunt totusi inca mici, raportat la numarul de 2,000,000 de unitati vandute anual. Orice eveniment poate destabiliza balanta imediat la cifrele astea. Ce mi se pare frapant este BMW. Nu stiu de ce dar parca si-a pierdut suflul si orientarea. Analistii spun ca sunt intr-un punct sensibil al lansarilor de noi modele. Mie mi se pare ca pe langa asta lumea a inceput sa se orienteze spre altceva decat niste fractiuni de secunda in plus pana la 100km/ora sau condusul ca ca pe circuit pe soselele publice. Vorbesc de clientii de masini noi, din lumea larga, nu sh din Romania. Audi merge bine, dar din pacate este si el afectat de diselgate. Mie sincer, imi plac foarte mult modele lansate pe piata in ultima vreme. si gasesc ca arata excellent. In fine, mai sunt 4 luni jumate pana la sfarsitul anului si multe se pot intampla. Ce imi pare rau este ca sunt sanse ca BMW sa-si piarda coroana chiar in anul aniversarii centenarului de existenta. Si ultimul lucru. Mercedes a taiat reducerile de pret de luni de zile. Din cauza bataliei pe locul intai, toate trei firmele ajunsesera la discounturi aprope sinucigase. Se pare ca si BMW s-a aliniat la revenirea la normal, de cateva zile si cred ca e cel mai firesc lucru pe care il puteau face. Sanatatea financiara a unei firme e mult mai importanta decat locul unu (trecator) intr-un an sau altul. Sper ca nu v-am plictisit prea mult :)

  • Scorpionul.negru, vineri, 12.08.2016 15:34

    Pt cei de mai sus. Si de ce ai cumpara un Infiniti , Acura , Lexus, in Romania ? Sunt masini foarte slabe ca si articulatii. Ticsite de tehnologie excesiva care e de multe ori inutila si putin fiabila. Dar daca ti se strica ceva la ea ? CIne ti-o repara ? In veci nu iti face cineva o Acrua sau un Infiniti in Romania. Nu se pricep si nici reprezentante nu sunt. De ce sa mi-o fac cu mana mea sa ma chinui dupa aia cu masina cand pot linistit sa merg in Benz , BMW, sau Audi si nu ma doare capul. Alea nu sunt masini de Romania punct ! Abea s-au mai invatat astia sa faca o revizie si sa repare una alta la Porsche si Jaguar dar apoi la jaoneze complicate ? Nu stiti ce vorbiti !

  • inexorabil, vineri, 12.08.2016 16:16

    Zărne, dar cum ȋți inchipui că ai putea plictisi? Nici vorbă; ȋntre noi fie vorba, tu semnifici unul dintre motivele pentru care nu voi părăsi corabia AM. Da, ai remarcat bine ceea ce se ȋntâmplă cu BMW. Nu demult, aici, pe AM, un fan al firmei müncheneze, pe care l-am apreciat mult, era de părere că unii clienți se ȋndreaptă dinspre BMW spre MB din cauză că punctul forte al münchenezilor n-ar mai fi motoarele…Omul pusese degetul pe rană, conchizând că MB ademenește cu mai mult lux, cu mai mult confort și cu mai multă calitate. Ar fi multe de discutat pe temă, dar nu cred că se cuvine acum. Ȋn orice caz, sunt sigur că un adevărat cunoscător de BMW (care, evident, nu face parte din fauna fistichie de coca și piți) nu digeră ambiția lui…Cadillac (cum altfel decât prostească?) de a depăși ȋn performanțe “dușmanul” (unul conjunctural, nicidecum tradițional) pe care a ținut morțiș să-l imite, dar nici MB nu se simte prea confortabil din acest punct de vedere, așa cum reiese, de pildă, din comparativul AMG C63 S – ATS-V, cel din urmă impunându-se la toate capitolele (mai puțin la “sentiment” , cel mai probabil din cauza…arhitecturii, una nu prea reușită – nu numai ȋn opinia mea); concluzia lui Jonny Lieberman s-a vrut una care nu lasă loc de echivoc: “both better than BMW M3”. Scorpionule, n-ar fi nevoie de reprezentanțe, fiindcă…există deja, având ȋn vedere că motoarele lui Lexus, Acura și Infiniti aparțin, de fapt, Toyotei, Hondei și lui Nissan – “corporate engines”. Eu, unul, vreau diversitate, dar, analizând lucid starea nudă a națiunii autohtone, prefer să rămână veșnic departe mașinile care “nu sunt de România”…

  • inexorabil, vineri, 12.08.2016 16:59

    S-a insinuat un “pufan” pe aici (eh, diavolul este bătrân) care caută să ne lămurească ȋn privința “mitului calității germane”, dar predilecția “iubirii” lui pentru VAG ȋl dă de gol cu o ușurință dezarmantă…Ultima lui scornitură ȋntrece orice imaginație: “VW = carton care se topește la prima ploaie”. Amuzamentul mi l-a stârnit ȋnsă expresia următoare: “emisii crescute sub limita admisă”. Din ciclul “automobilitic”… Da, știu, n-am cultură auto, deci urmează să stau jos și să iau o berică. Ha, ha, nostim. Știți ce cod trebuie să introduc ca să-mi apară acest text? “BEEE”. Nu cred că-i ȋntâmplător: este binecunoscut faptul că n-are rost să te “pui” cu berbecii…

  • Kotegaeshi, vineri, 12.08.2016 23:24

    Scorpionule, de curiozitate, de unde stii tu de articulatiile slabe de la masinile premium japos? De la facultatea de drept? Juristul lui taticu!

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 13.08.2016 12:47

    @Kotegaeshi Nu conteaza de unde stiu, important e ca am spus un adevar !

  • Kotegaeshi, sâmbătă, 13.08.2016 22:35

    Acura, Infiniti sunt pe aceleasi platforme .Honda si Nissan. Eu , acum ma gandesc sa-mi iau un Nissan Skyline.De fapt este un infiniti. Sunt aduse direct din Japonia, de aceea se numesc Nissan Skyline. Ca fapt divers, am schimbat mai multe articulatii de Bmw decat de Infiniti. Din pacate sau nu, si tu suferi de aceeasi boala: le stii pe toate! Doar din auzite. Nimic concret! Just concrete!

  • Scorpionul.negru, duminică, 14.08.2016 12:48

    @Kotegaeshi Ma bucur totuti ca spre deosebire de Madalescu, tu recunosti ca Acura, Infiniti si Lexus sunt de fapt niste Honda, Toyota si Nissan mai bine atent lucrate si nimic mai mult. BV. ps. Vezi Madalino....omul e corect. Nu viseaza ca tine !