Mercedes SL 2012 va avea o caroserie din fibra de carbon
Mercedes a anuntat ca sportivul SL va beneficia incepand cu 2012 de o caroserie din plastic ranforsat cu fibra de carbon. Decizia vine dupa ce Daimler a reusit sa incheie un parteneriat cu cel mai mare producator de fibra de carbon din lume.
Dupa ce BMW a incheiat un parteneriat cu americanii de la SGL Automotive Carbon Fibers LLC, pentru a construi o uzina specializata in productia de fibra de carbon, si Mercedes urmeaza exemplul. Constructorul din Stuttgart a anuntat oficializarea unei intelegeri cu japonezii de la Toray Industries, pentru dezvoltarea unor componente din fibra de carbon.
Toray, vazut in acest moment ca cel mai mare producator de fibra de carbon la nivel mondial, a mai cochetat cu industria auto, fiind principalul furnizor pentru Ferrari. Roadele parteneriatului incheiat de Daimler se vor resimti cel mai devreme in 2012, cand Mercedes SL va fi oferit publicului cu o caroserie din plastic ranforsat cu fibra de carbon.
Materia prima va fi furnizata de uzina Toray din Franta, unde componentele vor fi dezvoltate cu ajutorul nemtilor. Noua caroserie va reduce simtitor masa modelului sportiv german si va ajuta la imbunatatirea performantelor.
via | autocar
...si un pret pe masura,asa... poate fi si din aur...