Mercedes şi BMW vor surclasa Lexus pe piaţa din SUA
Japonezii de la Lexus vor fi surclasaţi în materie de vânzări de rivalii de la Mercedes-Benz şi BMW în decursul acestui an.
După ce au fost lideri de vânzări pe segmentul premium din Statele Unite ale Americii, cei de la Lexus ar putea fi surclasaţi de Mercedes-Benz şi BMW în decursul acestui an. Imaginea Lexus a fost lovită puternic în decursul acestui an de recall-urile comune pe care le-a făcut împreună cu cei de la Toyota. Cei de la Lexus sunt lideri în materie de vânzări pe segmentul premium al pieţei din Statele Unite ale Americii din anul 2000. La vremea aceea, marca japoneză avea doar 11 ani de existenţă. Specialiştii americani ai industriei auto estimează că Lexus va pierde 1.98 procente din cota de piaţă în decursul acestui an, în timp ce cota de piaţa înregistrată în 2009 a fost de 2.1 procente.
"Va fi o bătălie să ne menţinem pe locul întâi în 2010. Clienţii Lexus sunt îngrijoraţi de problemele recente în materie de calitate pe care l-am întâlnit în ultima perioadă.", a declarat Jim Lentz, şeful departamentului de vânzări al diviziei americane Toyota. Eiji Toyoda, fostul şef al Toyota şi descendentul fondatorului mărcii Toyota, este părintele mărcii Lexus şi protectorul acesteia de-a lungul anilor.
În luna iunie, vânzările Lexus în Statele Unite ale Americii au crescut cu doar 2.7 procente, în timp ce vânzările Mercedes-Benz au crescut cu 25 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. BMW a înregistrat o creştere a vânzărilor de 15% în luna iunie 2010 pe piaţa din SUA în comparaţie cu iunie 2009. Specialiştii americani estimează că producătorul japonez de automobile va fi surclasat fără drept de apel în cea de-a doua jumătate a acestui an, deoarece modelele vândute până acum au fost comandate înainte de recall-urile recente, iar vânzările noi reprezintă doar livrarea comenzilor respective.
Via | Bloomberg
Mercedes-Benz Forever !!!