Mercedes S600 Guard: varianta blindată a limuzinei germane a intrat oficial în producţie
Mercedes a demarat oficial producţia modelului S600 Guard, varianta blindată a limuzinei, gata să reziste atacurilor armate şi chiar grenadelor. Maşina va fi construită manual.
Mercedes-Benz a demarat producţia versiunii blindate a modelului S600. Botezat S600 Guard, modelul seamănă leit cu versiunea de serie, însă discreţia estetică ascunde un adevărat înveliş de protecţie împotriva atacurilor armate.
În spatele aparenţelor se ascund panouri din oţel care înconjoară habitaclul, anvelope run-flat şi chiar un parbriz cu o grosime de 10 cm, care cântăreşte nu mai puţin de 136 de kilograme. Întregul blindaj îi poate apăra pe cei din interior de gloanţe, de grenade de mână şi alte arme de foc. Cei care sunt mai puţin prevăzători, pot comanda o variantă cu un blindaj ceva mai uşor.
Mercedes construieşte noul S600 Guard numai manual, pentru că, susţine constructorul, roboţii nu dispun de precizia necesară. Locul naşterii este chiar Sindelfingen, oraşul de lângă Stuttgart unde Mercedes are deja o fabrică şi unde se mai produc şi alte maşini blindate: E-Klasse, G-Klasse şi SUV-ul ML.
Pentru a propulsa limuzina blindată, cu câteva sute de kilograme în plus faţă de versiunea standard, Mercedes foloseşte acelaşi motor V12 de 6.0 litri, dispus să livreze 530 de cai putere. Noul S600 Guard va fi disponibil în momentul lansării cu un preţ destul de piperat, estimat la 435.000 de dolari.
Masina adevarata ! Imi trebuie una sa trec prin blocajele politiei