Mercedes S-Klasse ar putea fi complet electric în 2025
Un oficial Mercedes a declarat că în intervalul 2020-2025 am putea asista la debutul unui S-Klasse electric, capabil să reducă media de emisii a constructorului german.
Mercedes visează la progrese mari în segmentul maşinilor electrice. Constructorul din Stuttgart îşi propune chiar să lanseze o versiune cu emisii zero a etalonului Mercedes S-Klasse. Limuzina electrică ar putea debuta în intervalul 2020-2025 şi s-a putea folosi doar de propulsia unor motoare ţinute în viaţă de revoluţionarele baterii litiu-sulf.
Ipoteza este înaintată de însuşi Thomas Webber, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare Mercedes, care a declarat că, deşi totul este momentan pur speculativ, această idee ar ajuta brandul german să îşi reducă media emisiilor. O misiune extrem de dificilă, având în vedere că normele europene presupun o valoare nu mai mare de 95 de g/km.
"Dacă mobilitatea cu zero emisii va deveni obligatorie, ceea ce cred că se va şi întâmpla, trebuie să fim pregătiţi să facem rapid trecerea către modelele electrice", a declarat Webber.
Acelaşi oficial a susţinut că dacă ne uităm la conceptul F125! avem în faţă viitoarea generaţie S-Klasse. "Acest automobil concept sugerează aspectul viitoarelor maşini, pe care le vor conduce copiii noştri. Chiar dacă vorbim de un motor electric, noul model va fi nevoit să ofere autonomie şi confort comparabile cu cele ale actualei generaţii propulsate cu motoare diesel", a declarat Webber.
via | automotivenews