Mercedes: “Noul Clasa S va avea vânzări în creștere față de generația precedentă, iar marja de profit ar putea să crească”
Noul Mercedes Clasa S va avea vânzări mai mari decât generația anterioară, în timp ce marja de profit ar urma să fie similară sau chiar mai mare, potrivit estimărilor făcute de conducerea constructorului german.
Prezentată la începutul acestei luni, noua generație Mercedes-Benz Clasa S oferă modificări estetice minore, însă compensează cu până la 5 ecrane la interior, motoare de până la 435 CP, o versiune plug-in hybrid cu autonomie de 100 de kilometri și numeroase tehnologii moderne.
"Nava amiral" a constructorului german este primul model Mercedes-Benz dezvoltat pe noua platformă MRA și a crescut în dimensiuni comparativ cu generația anterioară.
Șefii Mercedes sunt încrezători și spun că noul Clasa S va avea vânzări mai mari decât generația anterioară, iar marja de profit va fi similară sau chiar mai mare.
Argumentul conducerii Mercedes este creșterea “bogăției globale”, care ar urma să alimenteze o cerere ridicată în segmentul premium.
Potrivit Mercedes, actuala generație Clasa S a înregistrat vânzări de peste 500.000 de unități începând din 2013, iar “vârful” anual a depășit 100.000 de exemplare.
Via Reuters
"Argumentul conducerii Mercedes este creșterea “bogăției globale”-a se citi cresterea bogatiei globalistilor.