Mercedes își apără rezultatele: "Nu suntem noi vinovați că dominăm Formula 1"

Publicat marţi, 28.07.2020 16:31 de Daniel Popescu, Foto: Mercedes-Benz

Mercedes consideră că lipsa suspansului din acest sezon de Formula 1 nu poate fi atribuită echipei, în ciuda faptului că germanii domină autoritar competiția.

Mercedes se îndreaptă spre un nou titlu mondial la piloți și constructori după cele trei pole position-uri și trei victorii obținute în primele trei curse ale sezonului.

În contextul în care rivalii nu par capabili să opună o rezistență serioasă nici în acest an, Mercedes a fost criticată că "omoară" spectacolul, însă directorul de motorsport Toto Wolff se apără.

"Dominația din partea unei singure echipe, indiferent că este vorba despre noi, despre Red Bull în anii 2010 sau Ferrari în anii 2000, este un pic ciudată pentru campionat. Dar nu depinde de echipa care a făcut pași înainte să fie văzută ca responsabilă pentru faptul că sezonul este previzibil", a declarat el.

În plus, Wolff susține că își dorește ca echipe de tradiție precum Ferrari și McLaren, dar și echipe independente precum Racing Point să se lupte mai des în frunte, pentru a genera astfel spectacol și un grad mai mare de incertitudine în privința rezultatelor.

"Nu-mi doresc nimic mai mult decât o concurență puternică și un rezultat necunoscut în fiecare vineri când începem antrenamentele. Dar este foarte dificil pentru noi să schimbăm ordinea. Avem un obiectiv cheie, și anume să terminăm fiecare weekend cu cel mai bun rezultat, să obținem multe puncte și să luptăm pentru campionat. Nu avem nimic altceva de făcut", a mai precizat el.

După primele trei curse, Lewis Hamilton este liderul clasamentului cu 63 de puncte și este urmat de coechipierul său Valtteri Bottas, în timp ce primul pilot non-Mercedes este Max Verstappen cu numai 33 de puncte. În clasamentul constructorilor, Mercedes are deja 121 de puncte, de peste două ori mai multe decât Red Bull (55 puncte).

Via Autosport

  • Valentin Raducan, marţi, 28.07.2020 18:47

    Important e ca Lewis sa ia inca un titlu! Restul e cancan!

  • Costel, marţi, 28.07.2020 19:55

    di Montezemolo o avut perfecta dreptate atunci cand o afirmat ca Ferrari nu trebuia sa accepte nici in ruptul capului tranzitia din 2014 catre hidoasele motoare hibride iar ceea ce facem de sapte sezoane incoace reprezinta doar "culesul'' roadelor preponderent amare ale acelei erori monumentale, asta fiindca italienii n-or detinut niciodata vasta cultura germana in ceea ce priveste supraalimentarea

  • Joker, marţi, 28.07.2020 22:17

    Bineinteles ca nu Mercedes e vinovata ci clanul mafiot care conduce F1 .

  • lol, miercuri, 29.07.2020 10:11

    Ba Mercedes e de vina dar intr-un mod sportiv si legal.

  • Costel, miercuri, 29.07.2020 11:09

    92 de victorii Benz in 124 de gp-uri in perioada 2014-2020 !!! cca 75% din curse castigate de Benz cu meschina motorizare 1.6 V6T ! ...........ii totusi prea mult, ii din ce in ce mai greu de convietuit din perspectiva automobilistica cu o astfel de situatie........ P.S. o sosit momentul sa rupem lupu-n doua macar o data in cele doua curse de la Silverstone! forza sebastian! forza ferrari!

  • Neutru, miercuri, 29.07.2020 14:43

    Bravo lol „sportiv și legal”Întreabă-l pe fostul arbitru Porumboiu de unde a avut bani de-și făcuse moșie de zece mii de hectare că așa va spune „sportiv și legal că doar am fost arbitru”FIA la fel doar e arbitru,nu are echipă.Că mai sancționează pe unu că-l sperie pe Hamilton cănd revine pe pistă și nu-l poate depăși, că ia măsuri când Ferrari are viteză mai mare,că testele la anvelope le făcea doar Mercedes ...Face înțelegeri secrete(de fapt șantaje)cu echipele că doar ei conduc nu?Steaua și Diinamo din epoca Ceaușescu erau mici copii față de echipa Mercedes.

  • The Dot, miercuri, 29.07.2020 16:19

    @Daniel Popescu Mai pune-le articole de genul asta, ca sa aiba bocitoarele ce sa faca, pana castiga aia corecti. :))

  • Vyctor7, miercuri, 29.07.2020 16:51

    A venit vremea sa castige si Ferrari dar cu motor Mercedes daca vrea titluri

  • Neutru, miercuri, 29.07.2020 17:08

    Interviul apăruse cu două zile mai devreme pe net.Dar aici ne dăm cu părerea-socializăm.Eu zic că-i bine.Nu toți trăim în lumea reală și poate așa aflăm pe ce lume trăim.Perfecți sunt doar idolii,zeii și F1.

  • @Neutru, miercuri, 29.07.2020 17:16

    Cu siguranta tu nu traiesti in lumea reala

  • Neutru, miercuri, 29.07.2020 17:36

    PS.Eu am dat exemplu lui Sullivan care a înțeles că dacă există un singur câștigător nu mai are cu cine juca .Dar Tudor Lupu pardon Toto Wolff și compania activează în F1 unde sunt mulți bani și fani.Ca-n fotbal!Pentru mine există și altceva și am avut timp pentru toate.„Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”.Bune sau rele, opțiunea îmi aparține.Nu-mi pot schimba rudele,poporul, pigmentul pielii,caracterul.Cu astea te naști și cu ele mori.

  • Mercedes F1, miercuri, 29.07.2020 22:57

    Cum spunea careva mai sus, sa vina bocitoarele rosii. Va doare rau ca Mercedes domina, dar cand domina Schumacher cum era? Sau Red bull. Hai lasati-o. Poate va da Mercedes un monopost sa-l faceti rosu ca sa va bateti iar pentru podium.

  • kimi, joi, 30.07.2020 10:43

    la lotus au interzis directia hidraulica..la mert nu..

  • Radu, joi, 30.07.2020 11:52

    Sa vedem daca veti domina si la Silverstone - cred ca vom avea un podium neasteptat.

  • Neutru, joi, 30.07.2020 11:58

    Unii dintre noi sau născut mai târziu și au devenit fani Mercedes că de ani buni domină„Și noi suntem cei mai buni”De Schumacher au auzit de la alții și ăia nu le-a spus totul.Red Bull în era Vettel n-a dominat așa categoric mai ales cu ambele mașini și n-au câștigat campionatele cu multe curse înaintea finalului de sezon.Și mai important, pentru ei contează că a învins idolul și atât. Acum se plâng echipele de Mercedes(vezi Renault)și ei o dau cu Ferrari în sus și-n jos.

  • FanF1, joi, 30.07.2020 12:15

    @Mercedes F1, dacă spui de Schumacher adu-ți aminte ce făceau Häkkinen, Montoya, Alonso, Coulthard, Raikkonen sau alți piloți celebri de pe vremea lui! Rulau pe circuite doar pentru a-și prezenta monoposturile fără să lupte umăr la umăr cu germanul? Bitte, aber inch glaube nicht das!

  • AyrtonSenna1991, joi, 30.07.2020 13:06

    @FanF1 Ai dreptate. Pe vremea lui Schumacher concurenta era mult mai accerba ( cu exceptia sezoanelor 2002 si 2004 ). Chiar si in 2001 cand germanul a luat titlul la pas, Montoya a facut spectacol pe circuite ratand cateva victorii certe ( ex. Brazilia, cand l-a acrosat Verstappen Sr. ). De rivalitatea cu Mika Hakkinen nu mai vorbesc. Si in 2003 titlul s-a castigat in ultima etapa. Pe deasupra, zgomotul acelor V10, este legendar si va fi sinonim pentru totdeauna cu F1. Nu am inteles niciodata de ce columbianul, s-a retras brusc si pripit in 2006. Pentru mine, este al doilea pilot preferat al anilor 2000, dupa Alonso. Deci epoca " Get in there Lewis " , nu se compara cu acei ani.

  • Neutru, joi, 30.07.2020 13:26

    Mulțumesc,așa sună mai bine.Mă luase valul !

  • danbiciclar, joi, 30.07.2020 15:12

    da, sunteți nevinovați. mare baftă ați avut că boșorogu s-a retras din F1 și Ferrari nu mai face jocurile în competiție !

  • Claudiu, joi, 30.07.2020 15:27

    Sunt mai multi factori care au dus la aceasta dominatie a Mercedes in Formula1: 1. Cel mai important din punctul meu de vedere in reprezinta relatia "speciala" dintre Mercedes si Pirelli (asemantoare cu relatia Ferrari - Bridgestone din anii 2000). Sa nu uitam ca Pirelli i-a salvat intr-un moment dificil in 2018 aducand acele pneuri subtiate ce s-au potrivit minunat pe monopostul Mercedes, iar apoi in 2019 s-au folosit in tot sezonul si am vazut iar cat de puternic au dominat cu 8 victorii in primele 8 etape, pana au reusit celelalte echipe sa invete cum sa le foloseasca. 2. Banii, banii si iar banii. Acum cativa ani am vazut un raport in care doar compania ce se ocupa de sasiu si curse avea buget mai mare decat RedBull sau Ferrari care includeau si costul dezvoltarii motorului. Sa nu uitam ca anul trecut Mercedes a fost singura echipa ce a avut suficiente resurse incat sa vina cu 2 variante de monopost si sa aleaga cea mai buna dintre ele. 3. Sistemul de tokeni introdus in 2014 pentru dezvoltarea motorului s-a potrivit de minune lui Mercedes ca sa nu dea libertate celorlate echipe sa dezvolte motorul si sa recupereze handicapul fata de nemti. Iar anul acesta si anul viitor avem alt sistem de tokeni ca sa nu mai poti dezvolta aproape deloc masina timp de 2 ani :) deci iar s-a ocupat FIA sa-i ajute sa dormine. 4. Motorul a fost mereu punctul forte al nemtilor, mereu era printre cele mai fiabile si cel mai puternic pe grila. Dar nu motorul inseamna totul in Formula1, pentru ca avem Williams care sunt pe nicaieri desi au cel mai bun motor sau exemplul RedBull cand au reusit sa castige 4 titluri cu un motor Renault inferior. 5. Relatia speciala FIA-Mercedes. Am vazut de atatea ori in ultimii ani cum pilotii Mercedes erau scutiti de penalizari pentru tot felul de greseli si gafe in timpul curselor si a calificarilor (Bottas a miscat masina inainte de start in Austria dar s-a considerat in limitele de toleranta, Hamilton a taiat nesimtit prima sicana in Mexic 2016 si neluand masuri asupra lui, i-au permis si altor piloti sa faca la fel si sa castige un avantaj nemeritat, celebra incalcare pe linia continua la intrarea in boxe in Germania 2018 a lui Hamilton, iar exemplele pot continua). Nu inteleg de ce au avut nevoie de atata ajutor din partea FIA si a comisarilor de cursa in acesti ani cand ei oricum au castigat totul timp de 6 ani consecutiv si urmeaza inca 2 ani de dominare autoritara. CIne stie cate alte teste ilegale au avut cu Pirelli ca si in 2013 la care FIA au inchis ochii.

  • Neutru, joi, 30.07.2020 16:40

    Persoana de care scrii este protejată de divinitate.Acum dădea faliment cu pandemia,dar a vândut la timp.Și spune fără teamă adevăruri pe care nici șefi de stat nu-și permit.Nu-l considera boșorog.

  • Neutru, joi, 30.07.2020 16:41

    Pentru danbiciclar

  • Neutru, joi, 30.07.2020 16:54

    Claudiu există acum și excepții Se plângea zilele astea McLaren că vor consuma doi tokeni pentru implementarea motorului Mercedes,în timp ce „panterele roz” au dreptul la anul să alerge cu mașina Mercedes de anul acesta fără nici-o jenă cu acordul Mercedes-FIA.

  • lol, joi, 30.07.2020 17:10

    lasa bade @Neutrule ca nici tu nu esti neutru. Dar de unde ideea ca intotdeauna cine castiga triseaza? Se intampla sa triseze si cine pierde in timp ce castiga altcineva corect.

  • Mercedes F1, vineri, 31.07.2020 09:03

    Memoria e scurta pentru unii sau poate ca n-ati vazut sezoanele 2001-2004 cand Schumacher lua titlul cu 4-5 curse inainte de final. RedBull la fel in 2011, au avut o masina de care nu se apropia nimeni. In 2018-2019, cand Ferrari au inceput cu furaciunea puteau castiga titlul. Aveau un motor cu cca 50-60 cp mai puternic ca Mercedes. Doar gafele de incepator ale lui Vettel si proasta gestiune a echipei i-a impiedicat pe italieni sa castige titluri. Si, sa nu uit, calitatea pilotajului lui Lewis. Chiar si cand avea masina mai slaba reusea sa puncteze sau sa profite de greselile adversarului direct. Sunt fan Mercedes de cand ma stiu. Ca motorist a castigat cu Mclaren. Cand era Rosberg cu Schumacher in tandem pe o masina care regulat distrugea pneurile tot fan Mercedes eram. Deci ciocu mic.Poate mai cititi putin despre ceea ce a insemnat Mercedes in F1. Voi stiti doar Ferrari. Atat. Nu mai vorbim de faptul ca Ferrari sint mai smecheri, au drept de veto si iau banii cei mai multi in F1 desi de peste 10 ani nu mai livreaza performanta. Da' hai sa vorbim ca sa ne aflam in treaba.

  • Ferrari F1, vineri, 31.07.2020 12:29

    UIte exemplu de trisori care au pierdut. Ferrari in 2010 intr-o perioada in care ordinele de echipa erau neregulamentare mergeau cu pilot nr 1 din prima cursa. La Hockenheim s-a spart buboiul cand am auzit toti foarte clar ordinul de echipa pentru rocada intre Massa si Alonso. In final tot au pierdut, la mustata dar au pierdut.

  • fierari, sâmbătă, 01.08.2020 08:47

    Ordinele de echipa nu inseamna "trisat", de aia se numesc "ordine de echipa", ca privesc doar echipa in cauza. Trisezi atunci cand afectezi celelalte echipe incalcand un regulament. Ferrari au trisat in 2018-2019, o vreme n-au fost prinsi apoi cineva de-acolo a ciripit. C-asa-i in tenis. Apoi macaronarii au trebui sa schimbe motorasul. Numai fanii ferari nu vad barnele. Acum sint unde trebuiau sa fie. Unde le era locul inainte de trisat.