Mercedes Clasa C facelift: rivalul lui BMW Seria 3 se lansează în martie cu un nou motor diesel
Mercedes Clasa C facelift se va lansa în martie la Geneva, va prelua numeroase elemente de la Clasa S și Clasa E și va utiliza un nou motor diesel de 2.0 litri.
Actuala generație Mercedes Clasa C (foto) a fost lansată în 2013 și urmează să primească un facelift cu ocazia Salonului Auto de la Geneva care va avea loc în luna martie, înainte ca vânzările să înceapă oficial în vară.
Modelul de segment D urmează să primească o serie de îmbunătățiri de design asemănătoare cu cele disponibile deja pe noua generație a modelului mai mare Clasa E, printre care se numără modificări la nivelul blocurilor optice LED, bara frontală, prizele de aer și grilă.
Între timp, la interior, Clasa C facelift va prelua o serie de noutăți de pe limuzina Clasa S facelift, inclusiv sistemul de infotainment, pe lângă noul volan și panoul cu instrumente.
Potrivit unor informații dezvăluite de publicația britanică Autocar, rivalul lui BMW Seria 3 va beneficia de o schimbare și în privința sistemelor de propulsie. Astfel, motorul diesel de 2.1 litri disponibil în prezent pe versiunile C220d și C250d va fi înlocuit cu o unitate de propulsie cu 4 cilindri de 2.0 litri care va oferi mai multă putere decât cei 170 CP și, respectiv, 204 CP. De asemenea, consumul de carburant și emisiile de dioxid de carbon vor fi îmbunătățite.
În schimb, motoarele pe benzină vor rămâne aceleași, cu versiunile C200 și C300, pe lângă micro-hibridul C300h și modelul plug-in hybrid C350e.
Pe lângă Clasa C facelift, Mercedes va dezvălui tot la Geneva și facelift-uri pentru versiunea break Estate varianta Coupe, în timp ce modelele de performanță Mercedes C43 AMG și C63 AMG vor primi actualizări după câteva luni.
Via Autocar