Mercedes-Benz, primul constructor care testează sisteme de condus autonom de nivel 4 în China
Constructorul german de automobile a primit, în premieră, aprobarea de a testa sisteme de condus autonom de nivel 4 pe autostrăzile și drumurile publice din China.
Mercedes-Benz este unul dintre constructorii care continuă să experimenteze cu sistemele de condus autonom. În urmă cu doi ani, germanii au primit aprobarea de a utiliza un sistem de condus autonom de nivel 4 într-o parcare din Stuttgart.
Anul trecut, germanii au pus la dispoziția clienților din SUA sistemul Drive Pilot, o tehnologie de condus autonom de nivel 3.
Acum, au mers și mai departe, primind aprobarea de a testa sisteme de condus autonom de nivel 4 pe autostrăzile și drumurile urbane din Beijing, China. De fapt, Mercedes-Benz susține că este primul constructorul de automobile care a primit această aprobare.
Pe scurt, sistemele de condus autonom de nivel 4 (în total sunt 5 nivele) permit ca atenția celui de la volan să nu fie la drum pentru perioade lungi de timp.
În China, Mercedes-Benz testează astfel de sisteme cu ajutorul unor prototipuri Clasa S echipate cu diverși senzori, inclusiv LiDAR.
Mașinile îndeplinesc diverse sarcini, de la parcare la mersul cu spatele, circulația în sensuri giratorii și viraje la stânga pentru a se alătura traficului, fără nicio intervenție din partea șoferului.
Pentru moment, în China pot fi utilizate, de către publicul larg, numai sisteme de condus autonom de nivel 2.
via Carscoops
Așa, și cui îi pasă? Implementarea va fi posibilă în general pe modele foarte scumpe, caz în care ori ai șofer ori este genul de mașină care ai vrea s-o conduci singur.