Mercedes-Benz pregătește un SUV electric de clasă mare: modelul ar putea debuta în 2023
Mercedes-Benz a demarat testele cu prototipurile unui viitor SUV electric de clasă mare. Modelul va fi produs pe noua arhitectură MEA și, conform surselor, ar urma să ajungă pe piață în 2023.
Mercedes-Benz este unul dintre constructorii care pregătește o mulțime de modele electrice pentru următarea perioadă. Conform oficialilor constructorului german, alături de actualele EQC și EQV, până la finalul anului vom face cunoștință și cu SUV-urile EQA și EQB.
Ambele modele vor avea la bază o versiune specială a arhitecturii SUV-ului GLA. În 2021, nemții vor prezenta EQS, un model electric care va completa oferta de sisteme de propulsie din gama Clasei S. EQS va fi produs pe noua arhitectură MEA, o platformă gândită special pentru modele electrice.
Mercedes-Benz are planuri și în segmentul mare. În 2022, nemții ar urma să lanseze sedanul EQE, prototipurile fiind spionate în timpul testelor încă din luna martie.
În plus, conform unor surse apropiate companiei, denumirea EQE va fi folosită de Mercedes-Benz și pentru un viitor SUV pe care l-am putea vedea în showroom-uri din 2023. Prototipurile noului SUV de clasă mare au fost surprise recent în timpul unor teste pe drumurile publice din Germania. La fel ca EQS, viitorul SUV electric va fi dezvoltat pe platforma MEA. Pentru moment, nu există informații cu privire la motorizările și bateriile pregătite, însă nemții au înregistrat deja mai multe denumiri pentru versiuni (de la EQE 300 până la EQE 600).
Viitoarea platformă va fi produsă din oțel, aluminiu și fibră de carbon și va putea fi echipată cu baterii cu o capacitate de până la 100 kWh. Pentru reîncărcarea bateriilor, nemții pregătesc un sistem capabil să "tragă" energie electrică de la prize cu puteri de până la 350 kW.
Via | AutoExpress
Noul MERCEDES BENZ EQC va avea caracteristici imbunatatite fata de modelul initial care: - are o tensiune de 400 V, atat in curent alternativ cat si in curent continuu; - permite o incarcare de doar 7,4 kW la o priza de curent alternativ de 22 kW (TESLA Model 3 poate sa incarce bateria masinii cu 11 kW bateria iar modelul RENAULT Zoe cu 22 kW!!!); - garda la sol este de numai 12,8 cm, fara posibilitati de reglaj pneumatic (aidoma JAGUAR I- Pace de exemplu). Foarte probabil, modelul nou EQC va putea sa se incarce utilizand: - o tensiune de 800 V (aidoma PORSCHE Taycan electric) reusind astfel o incarcare MULT mai rapida si mai eficienta a bateriei de acumulatoare, mai ales daca vorbim de Reteaua europeana Ionity - cu statii si in Ungaria de ex...; - va permite o incarcare de minimum 22 kW de la o priza de curent alternativ (de ce nu, chiar la puterea electrica de 40 kW - n-o fi rombul francez MAI TARE decat steaua nemteasca?!); - va avea o garda la sol peste 14-15 cm - pentru a putea fi numit, cu adevarat, un "SUV".... Asteptam cat mai curand REVANSA, in domeniul masinilor electrice, pe care trebuie sa o prezinte firma MERCEDES BENZ dupa (semi)esecul variantei initiale a modelului EQC care, fie vorba intre noi, ar fi trebuit sa (NE) uimeasca, din prima dar care, in realitate, s-a clasat (cu mult, in ceea ce priveste cifrele de vanzari), in spatele concurentelor AUDI E-Tron si JAGUAR I-Pace. TESLA Model Y, la o valoare de pret inferioara MERCEDES BENZ EQC, chiar daca nu pune la dispozitie aceeasi eleganta a condusului, ofera o masina electrica mult mai capabila dpdv tehnic...