Mercedes-Benz pierde teren în bătaia cu Audi şi BMW la nivel mondial
Audi şi BMW au reuşit să-şi mărască avansul la capitolul vânzări în faţa celor de la Mercedes-Benz la nivel mondial în perioada ianuarie-septembrie 2012.
BMW şi Audi se distanţează constant de Mercedes-Benz în clasamentul vânzărilor principalelor mărci premium la nivel mondial. Chiar dacă Mercedes-Benz a reuşit să vândă la nivel mondial 964.900 de maşini în primele nouă luni ale anului 2012, o creştere de 5% în raport cu aceeaşi perioadă a anului precedent, marca germană este singura care nu a trecut încă de bariera de un milion de maşini vândute.
DISTANŢA FAŢĂ DE AUDI ŞI BMW CREŞTE
Audi (1.097.500 de maşini în ianuarie-septembrie 2012) şi BMW (1.110.000 de maşini) se află în creştere accentuată, distanţa dintre Audi şi Mercedes crescând faţă de ianuarie-septembrie 2011 cu 125% (de la 53.900 la 132.600 de maşini), în timp ce distanţa dintre BMW şi Mercedes a crescut cu 41%, până la 145.000 de maşini vândute.
"Problemele celor de la Mercedes-Benz sunt unele create de ei înşişi. Le va fi foarte greu acestora să revină pe poziţia întâi, pentru că ceilalţi nu dorm", declară analistul german Christian Ludwig (Bankhaus Lampe, Dusseldorf, Germania) citat de Business Week. Conform acestuia, principalele probleme ale celor de la Mercedes sunt învechirea gamei şi mai ales preţul foarte ridicat al unor modele nou apărute pe piaţă, implicit al noului Clasa A. Opinia lui Ludwig este împărtăşită şi de un alt analist german, Peter Wodniok (Fairesearch, Kronberg, Germania): "Daimler susţine că cererea pentru noul A-Klasse este foarte bună (n.r. Daimler afirmă că modelul a primit deja 70.000 de comenzi), dar problema e că vorbim până acum mai ales de comenzi din partea dealerilor. Preţul compactei Mercedes rămâne destul de mare şi rămâne de văzut dacă piaţa îl va accepta".
Preţul de pornire în România al noului Mercedes-Benz A-Klasse este de 24.676 de euro pentru versiunea 1.6 de 122 CP, modelul german fiind cel mai scump dintre compactele existente pe piaţă în acest moment. La comparaţia cu principalii concurenţi premium, A-Klasse este cu 456 mai scump decât Audi A3 1.4 122 CP, cu peste 1200 de euro mai scump decât BMW Seria 1 1.6 102 CP şi cu aproape 2000 de euro mai scump decât Volvo V40 în versiunea sa de bază, 1.6 diesel de 115 CP.
SPERANŢE PENTRU VIITOR
Totuşi, speranţele celor de la Mercedes se leagă de dezvoltarea gamei de modele compacte, pe care oficialii germani o consideră principalul motor care va asigura revenirea mărcii în prim-plan. "Avem găuri în portofoliu, dar acestea vor fi completate în viitoarea perioadă. Când privesc în viitor, observ că avem toate avantajele de care avem nevoie pentru a redeveni numărul 1 până la sfârşitul acestui deceniu", declară Joachim Schmidt, directorul de vânzări al mărcii germane.
via BW
a3 este o masina a naibi de buna ......si da dai pe un a-klasse mai mult(chiar daca noua generatie e chiar noua) e ceva........