Mercedes-Benz nu renunță la modelele compacte: "Au contribuit la creșterea mărcii"
Șeful Mercedes-Benz a declarat că producătorul din Stuttgart rămâne fidel modelelor compacte. Cel puțin celor care sunt profitabile.
La fel ca mulți alți producători, Mercedes-Benz a decis să intre în segmentul modelelor compacte. Constructorul german s-a lăsat, uneori, purtat de val și a exagerat cu unele modele compacte, după cum recunoștea, la finalul anului trecut, chiar șeful companiei, Ola Kallenius.
Aceste declarații au dat naștere mai multor speculații, conform cărora Mercedes-Benz și-ar pregăti ieșirea din acest segment. Nu este, însă, cazul, după cum a declarat, recent, Ola Kallenius.
Potrivit acestuia, Mercedes-Benz rămâne fidel modelelor compacte pentru că "au contribuit cu succes la extinderea gamei noastre și la creșterea bazei de clienți Mercedes." Totodată, Kallenius recunoaște că aceste modele au generat profit.
"Nu ieșim din acest segment, deoarece există multe poziții în portofoliul nostru compact care generează profituri serioase," susține acesta.
Desigur, nu vor fi păstrate chiar toate modelele compacte. Constructorul german le va păstra pe cele care au o marjă de profit confortabilă. Totodată, Ola Kallenius a respins ideea lansării unui model care să fie poziționat sub actualul Clasa A.
via Automotive News
…Dar fără să fie “premium” (lux…nici atât), aidoma “colegelor” din clasele superioare (se subînţelege că tot din cadrul lui MB). De pus însă la socoteala finală, cea care configurează Top 3 Mondial, o-ho-hoo, nici nu concepeţi să nu “contribuie” (apud Källenius) şi “piticaniile” (la fel cum procedează şi ceilalţi doi membri ai Triadei). În definitiv, un “podium premium” onest, corespunzător realităţii palpabile, ar trebui să cuprindă, în mod strict selectiv, vânzările axate pe segmentele: E, F, J (dar tot aşa: doar echivalentele lui E şi F) şi S (doar supercarurile – excludem HPSC-urile, în privinţa cărora se exprimă Bugatti, Koenigsegg, McLaren, SSC ş.a.m.d.). PS. Oficialii MB grăiesc precum balaurul VAG: nu considerăm profitul doar prioritar, ci şi dumnezeiesc! A, că, spre bucuria “dinozaurilor” din prostime (ca subsemnatul), vor mai dura (dar nu la infinit) nişte modele bazate pe ICE, da, ne convine, dar nu aplaudăm decizia! Tocmai fiindcă este motivată de această profund indecentă (indiferent că sinceră! – şi criminalul care îşi recunoaşte vina este tot sincer, aşa că nu reprezintă o virtute, nu? – de fapt, se recomandă să ştii a face diferenţa de rigoare dintre transparenţă şi…tupeu/nebunie) arghirofilie…