Mercedes-Benz confirmă dezvoltarea unui model electric ce va rivaliza cu Tesla
Un oficial Mercedes-Benz a confirmat în cadrul unui interviu că marca germană va produce un model cu propulsie electrică ce va rivaliza cu Tesla Model S.
Mercedes-Benz lucrează la un automobil electric ce va oferi o autonomie de 500 kilometri a declarat Thomas Weber, șeful departamentului de dezvoltare în cadrul unui interviu recent. Interviul a fost acordat publicației germane Auto Motor und Sport, iar oficialul german a detaliat câteva aspecte ale proiectului: "Lucrăm la un concept inteligent de automobil electric ce va avea o autonomie cuprinsă între 400 și 500 kilometri."
Weber a mai spus că trenul de rulare electric va putea fi montat pe mai multe din platformele grupului, ceea ce înseamnă că Mercedes-Benz ar putea avea în gamă mai multe modele cu propulsie full-electric. Sunt șanse mari ca producătorul german să dezvolte mai mult decât un simplu rival pentru Tesla Model S, fiind posibilă și lansarea unui model crossover.
Concurența pentru producătorul american Tesla se ascute, majoritatea rivalilor premium din Europa anunțând că vor intra în zona automobilelor cu propulsie electrică. Pe lângă Mercedes, BMW dezvoltă la rândul său un model electric bazat pe arhitectura viitoarei Serii 5, acest model urmând a intra în gama i, alături de i3 și i8.
Mercedes-Benz a mai produs modele cu propulsie electrică, dar în număr limitat, cel mai recent model fiind B-Klasse Electric Drive, dar și modelul sportiv SLS AMG Electric Drive ce dezvolta 740 CP. Acesta din urmă folosea nu mai puțin de patru motoare electrice, câte unul pentru fiecare roată.
Via Carscoops
hmm... toată lumea vrea un rival pt Model S. Să vedem câți vor reusi acest lucru.