
Mercedes-Benz Clasa G decapotabil revine după 7 ani. Prima imagine cu noul model
Mercedes-Benz a publicat prima imagine oficială cu noua generație Clasa G Cabriolet. Varianta decapotabilă a modelului de teren revine în gamă după 7 ani.
A trecut aproape un deceniu de când Mercedes-Benz a produs ultimul exemplar Clasa G în variantă decapotabilă. Acel model, botezat Mercedes-Maybach G 650 Landaulet, a fost produs în doar 99 de exemplare în 2017 și 2018.
Acum, la 7 ani de la ultimul Mercedes-Benz Clasa G Cabriolet, constructorul german a publicat prima imagine oficială cu noua generație a modelului de teren decapotabil. Despre noua variantă nu se cunosc detalii, însă Mercedes-Benz spune că noua variantă decapotabilă a Clasei G va fi comercializată la nivel mondial. Nici data lansării nu a fost pentru moment confirmată.
Cel mai probabil, viitorul Mercedes-Benz Clasa G Cabriolet va fi bazat pe versiunea cu motoare termice a modelului de teren. Vânzările noului model ar urma să înceapă din 2026.
via Mercedes-Benz