
Mercedes-Benz ar fi suspendat comenzile Clasei E în Germania, din cauza cererii prea mari
Potrivit presei germane, comenzile pentru Mercedes-Benz Clasa E sedan ar fi fost oprite în această țară. Din câte se pare, cererea de export este mult prea mare și, pe deasupra, constructorul din Stuttgart se luptă și cu un stoc redus de semiconductori.
La începutul acestui an, presa auto din Germania susținea că Mercedes-Benz ar fi oprit, temporar, livrările Clasei G în Europa. În plus, timpul de așteptare pentru acest model ar fi fost prelungit până în ultimul trimestru din 2024.
Acum, un alt model din portofoliul producătorului din Stuttgart ar fi supus unei decizii asemănătoare. Potrivit Automobilwoche, Mercedes-Benz ar fi suspendat comenzile Clasei E în Germania la începutul lunii februarie, însă ar fi afectată numai versiunea sedan.
Constructorul german ar fi recurs la această măsură din două motive, susține aceeași sursă. Pe de o parte, cererea de export pentru Clasa E este mult prea mare, iar pe de altă parte, Mercedes-Benz s-ar confrunta cu un stoc redus de semiconductori, lucru care afectează producția.
Actuala generație Mercedes-Benz Clasa E a debutat în 2016, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. În urmă cu doi ani, sedanul german a primit un facelift.
via Automobilwoche
-
dCi, joi, 17.02.2022 16:41
Dovada ca sedanul nu moare
-
Dutz, vineri, 18.02.2022 05:01
Nimic nu moare… totul se transforma in SUV, combi, cross-uri șamd. Revenind la subiect, sunt tari unde nu vezi combi, aproape deloc. Doar sedan (majoritar), hatchback, van, SUV (mai mici si mai mari si pick-up.
-
Edikkk, vineri, 18.02.2022 09:18
Ei opresc vânzarea în Germania unde termicele nu se mai cer aşa mult, nu se mai vând ca să acopere cererea din exterior - îmbogăţiţii din Africa, sudul Asiei care încă trăiesc cu 20-50 de ani în urmă
-
pipo, vineri, 18.02.2022 09:57
E de departe cel mai echilibrat model din portofoliul Mercedes, era si inante dar acum in sfarsit nu mai are acel aspect de taxi vest european elEgant dar si "batrinicios" in acelasi timp. Chiar arata bine acum si a inceput sa atraga mai mult si clientela mai tanara . Asta este motivul principal pt. cererea mare. Sincer, chiar nu as intelege acum la un cumparator de clasa C de ce nu ar alege un E , diferenta de bani (care oricum nu prea conteaza la nivelul ala) reflecta cu prisosinta ceea ce primesti in plus. Si cred ca a rupt binisor si de pe la S klasse ceva clienti.
-
Seriff, vineri, 18.02.2022 10:12
@Edikk traiesti pe luna, in Germania e cerere uriasa pentru termice, oamenii fac naveta pe autostrada, ce sa faca cu troacele electrice, dau 2 forje, s-a dus autonomia instant, oamenii vor Mercedes Diesel sa stea linistiti, tu nu vezi ca toate masinile diesel de la ei, chiar si cele din 2018 au minim 200.000 km, dar ce sa intelegi tu, traiesti pe alta planeta, nu pe asta
-
Adnopel, vineri, 18.02.2022 11:44
@Edikk și alți extraterestrii,aici in Germania se muncește la greu și departe dacă vrei bani,angajatul nu și permite sa stea gura casca la stații de încărcare,se cumpara termice la greu,inclusiv vechi ca nu se găsesc noi doar sa meargă Ok, au ajuns nemții sa nu găsească Second decent tehnic,restul e cancan.
-
inexorabil, vineri, 18.02.2022 12:01
Fără îndoială, @pipo. Autoturismul perfect (nu mă tem de cuvinte) pentru MB. Pe vremea când puteam intra la SAB doar fiindcă aveam ochi frumoşi, iar nu certificate (cu cai) verzi, E-ul mă frapa mai mult decât S-ul! Încercam să mă mint singur cum că mi se pare, dar, după ce auzeam şi opiniile altor vizitatori, mi se risipea orice dubiu. Aşa, ca fapt divers, mie îmi place în principal W212, iar lui @mip W211. În ambele cazuri însă, interiorul acela “tehno”, parcă predestinat inginerilor, face toţi banii, vorba aceea. În familia mea a “poposit” un E270 CDI care merge spirt (chiar şi după 20 de ani). Ţineţi-vă bine: a fost taxi în Germania, iar kilometrajul său real este de peste 3.000.000! Confirmat la reprezentanţă…Nota bene, motorul n-a fost schimbat!!! Aşadar, Mafănikkk, aşteptăm să ne relatezi o (e-)performanţă pe măsură. Că de (S)eco-logoree suntem sătui până-n creştet. Atâta doar că modelul cu pricina provine din epoca DaimlerChrysler, când Daimler-Benz şi-a neglijat oarecum clasica preocupare pentru calitate totală, fiind obsedat de promovarea (inedită în cazul lui) culturii auto americane. Ce înseamnă acest lucru? Că m-aş fi aşteptat la o etichetă mai pronunţată de la W210 – pur şi simplu se “simte” în habitaclu că maşinii îi lipseşte “ceva”-ul consacrat. Nu contest arhitectura actualei generaţii, deşi nu gravitează în jurul gustului meu. Ba încă o pot descrie ca vizând (interior-exterior) tinerii. Numai că eu nu mai sunt unul dintre ei :) Într-adevăr, @pipo, noi, “expiraţii”, preţuim eleganţa – noile generaţii: exuberanţa. Dar mă refer exclusiv la tinerii la care încă “adulmeci” şi minte, şi inimă…Iar unii dintre ei te încântă cu educaţia lor…tradiţională. De fapt, poporul acesta milenar nu va pieri doar fiindcă aşa râvnesc unii barbari la patru ace [cu (euro-)metisarea rasială în cap]. De regulă, tinerii care îşi respectă condiţia pun mâna pe ştecăr doar ca să încarce laptop-ul. Trimite-i la o expoziţie de electroase – se vor plictisi de moarte.
-
inexorabil, vineri, 18.02.2022 13:13
Revin cu o specificaţie. Poate că ar părea neverosimil kilometrajul pe care l-am precizat (3.000.000). A fost atins după 18 ani de serviciu ca taxi în regim Stadt-zu-Stadt-Fahrten, adică a făcut Autobahn “la greu”. Fostul proprietar (firmă germană) l-a vândut pe un preţ modic, invocând (oameni oneşti) gradul avansat de uzură (morală – tehnică mai puţin, deoarece OM612 reprezintă întruchiparea fiabilităţii Diesel, dacă este exploatat corespunzător). Pe noi însă nu ne-a descurajat, din moment ce a rulat “întins”, presupunând că s-a menţinut bine motorul, mai ales că este Diesel! Pe drumurile acelea “ca-n palmă” şi preponderent pe trasee interurbane, neîndoielnic că Diesel-ul s-a simţit ca peştele-n apă. De altfel, băieţi isteţi, nemţii nu prea s-ar supune ei, cu dragă inimă, e-comandamentelor USDOS-EC samavolnice (de aceea, previzibil că îşi vor lua nişte beţe emolare pe spinare), ştiind că “tehnologia paroxistică” (de autopropulsie) deja există, başca de atâta vreme…Şi atunci este firesc gândul că vor renunţa la ea doar odată cu capul. Cine nu crede, să se încumete la contraargumente după…“anul-bornă” 2030.
-
mip, duminică, 20.02.2022 08:04
@inexorabil ... si nu numai ... salut prietene ! da, chiar mult imi place w211 ! baiul la mine e ca acu suflu si-n iaurt dupa ce m-am fript cu prima masina ! pur si simplu nu am avut curajul sa iau asa ceva ! aci la noi, "europenele" sunt considerate costisitoare la intretinere; in urma cu ceva vreme am gasit un buick regal (identic cu insignia ta, doar cu motor pe benzina de 2,4 L aspirat) si aveau si MB C-Class pe-acolo ... vinzatorul mi-a gasit multe argumente sa nu ii cumpar C-ul !!! generatia aia - W211 - imi place ca e eleganta pina la loc comanda ! dupa parerea mea ... biensur ! si cum ma sti, de vreo citiva ani, in urma unor ierni mai grele m-am cam gretalit de masini cu garda la sol joasa cind am dat cu "burta" de gheturi, bolovani de gheata si alte chestii de genul ... cred ca m-ar lua cu nervi sa dau 30 de miare pe un E si sa-l "harjonesc" iarna in asa hal ca sa-l fac praf !!! dar E Class e o masina echilibrata, eleganta cu prestanta si o recunosc, eu sunt un biet proletar, nu-s de asa ceva ... ma multumesc cu amaritele mele de la Hyundai ... daca ar fi sa cistig dublu sau triplu fata de cit cistig acum, cred ca m-as arunca sa caut un E - W211 pe care sa-l reconditionez ca nou si cu care sa ma plimb prin toata America de Nord ... 1, 2, 3 milioane de km ... drumuri bune tuturor !
Citeste si
-
INDUSTRIE | vineri, 18 aprilieMini își revizuiește planurile de electrificare: va oferi motoare termice și după 2030Mini își revizuiește planurile sale de electrificare din cauza ritmului prea mic al vânzărilor de mașini electrice. Motoarele termice vor face parte din ofertă și după 2030. Citeste tot
-
INDUSTRIE | vineri, 18 aprilieMaserati Grecale primește un nou nivel de echipare de bază: motorizare mild-hybrid cu 300 CPConstructorul italian de automobile anunță un nou nivel de echipare de bază pentru SUV-ul Grecale. Acesta înlocuiește vechiul nivel GT și se numește chiar Grecale. Motorizarea este una mild-hybrid și oferă 300 de cai putere. Citeste tot
-
INDUSTRIE | vineri, 18 apriliePorsche 911 GT3 facelift este cea mai rapidă mașină cu transmisie manuală pe NurburgringPorsche a stabilit un nou record pe Nürburgring pentru mașinile cu transmisie manuală cu noul 911 GT3. Pilotul de uzină Jorg Bergmeister a reușit să înregistreze un timp de 6:56.294 cu un 911 GT3 din 2025 echipat cu transmisie manuală în 6 trepte. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 17 aprilieBentley Black Edition: ediție limitată la 400 de unități pentru 3 modele din gamăBentley a lansat o nouă ediție specială limitată numită Black Edition. Aceasta va fi disponibilă pentru 3 modele din gamă: Continental GT, GTC și Flying Spur. Doar 400 de unități vor fi produse. Citeste tot
-
INDUSTRIE | joi, 17 aprilieKia EV9 primește o ediție specială numită Nightfall EditionCel mai mare SUV electric din familia producătorului coreean, Kia EV9, a primit o ediție specială numită Nightfall Edition. Pe lângă accentele de design vopsite în culoarea negru lucios, ediția specială aduce și un mod Boost, care pentru câteva secunde crește cuplul motor. Citeste tot
N-are lumea bani, asta e cumva full electrica sau e diesel? Ca vad ca e bataie pe ea