Mercedes-Benz a publicat primele imagini teaser cu noul AMG GT 73: motor V8 hibrid și 800 CP

Publicat miercuri, 03.03.2021 15:19 de Alexandru Monenciu

Constructorul german de automobile a publicat primele imagini teaser cu noul AMG GT 73. Modelul de performanță va fi echipat cu un sistem de propulsie V8 hibrid, denumit E Performance.

Echipa de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas a publicat în urmă cu puțin timp primele imagini cu noul monopost W12. Divizia de performanță a producătorului din Stuttgart a profitat de ocazie și a dezvăluit lumii întregi câteva imagini teaser cu viitorul AMG GT 4-Doors Coupe în versiune 73.

Noul model al nemților a fost fotografiat alături de monopostul W12 F1, pe care îl vor pilota în 2021 Lewis Hamilton și Valtteri Bottas, dar și de extremul Project One.

La exterior se pot observa câteva modificări de ordin estetic, în special la nivelul prizelor de aer frontale, dar și un set de jante nou. Cea mai mare deosebire este emblema V8 Biturbo E Performance care anunță că mașina este echipata cu un sistem de propulsie hibrid.

De acum încolo, toate modelele V8 hibride se vor numi E Performance.

Mercedes-Benz nu a oferit prea multe detalii despre noul AMG GT 73. Este de așteptat ca unitatea V8 twin-turbo de 4.0 litri să fie acompaniată de un motor electric și un pachet de baterii.

Puterea ar urma să se învârtă în jurul valorii de 800 CP, la fel ca în cazul conceptului Mercedes-AMG GT din 2017.

via Mercedes-Benz