Mercedes-Benz A-Klasse a fost modificat de Brabus

Publicat duminică, 04.11.2012 11:30 de Dragoș Băltățeanu

Noul Mercedes-Benz A-Klasse a fost lansat de curând pe piață, dar deja a intrat în vizorul caselor de tuning. Brabus, preparatorul semi-oficial Mercedes a prezentat deja un set de fotografii cu varianta modificată.

Pentru cei care își doresc un Mercedes-Benz A-Klasse mai special și nu mai au răbdare să aștepte versiunea oficială AMG, Brabus are soluția. Tunerul semi-oficial Mercedes s-a ocupat deja de noul A-Klasse. Site-ul Brabus prezintă un set complet de fotografii cu versiunea modificată. Pentru început avem de-a face un body-kit ceva mai cuminte față de stilul cu care Brabus ne obișnuise. Noul A-Klasse Brabus se deosebește printr-o serie de elemente aerodinamice, cum ar fi spoilerul față modificat și difuzorul spate.

Brabus oferă și jante specifice cu dimensiuni de 17, 18 sau chiar 19 inch și sistem de eșapament cu patru evacuări finale. Suspensia a fost și ea modificată, A-Klasse Brabus fiind coborât cu 25 mm față de un A-Klasse normal. Pentru interior, Brabus a pregătit o tapițerie din piele Alcantara. Iar în curând Brabus va lansa și un program de chip tuning dedicat motoarelor de pe noul Mercedes-Benz A-Klasse.

Via Autoblog.it