Mercedes ar putea crea un S-Klasse electric

Publicat marţi, 03.05.2011 15:21 de Sebastian Toma

Mercedes-Benz pregăteşte o versiune electrică a lui S-Klasse, care va fi oferită doar dacă va fi dorită de clienţii mărcii.

Thomas Weber, directorul tehnic al Mercedes-Benz, a declarat recent că studiază posibilitatea introducerii unei versiuni electrice a lui S-Klasse. Alături de colegii săi, Weber lucrează la un S-Klasse 100% electric, care va fi introdus în gamă doar dacă îl cer clienţii. Directorul tehnic al mărcii spune că schimbarea de atittudine a constructorului premium cu cele mai mari emisii de CO2 se va face doar la dorinţa clienţilor. Până atunci, modelele din gamă vor beneficia de o campanie de "hibridizare" în vederea reducerii emisiilor de CO2. După cum S-Klasse a fost primul model hibrid din gamă (versiunea S400 BlueHybrid), tot nava amiral a nemţilor va fi şi primul model electric, atunci când un număr suficient de mare de clienţi va dori acest lucru.

Constructorii rivali din segment au aplicat atât campanii de downsizing, cât şi o serie de tehnologii menite să reducă amprenta de carbon a acestor modele. Spre exemplu, cei de la BMW au introdus tehnologia EfficientDynamics în gama Seria 7 F01, permiţând reducerea emisiilor de carbon prin scăderea consumului de energie al propulsoarelor. În plus, există şi o versiune hibridă a lui Seria 7, alături de mai multe diesel-uri. Propulsoarele pe benzină au scăzut şi ele în cilindree şi cerinţele de carburant, dar nu şi în perfomanţe şi comportament dinamic.

Cei de la Audi au aplicat şi ei o strategie similară în gama A8, existând şi un model hibrid în lucru. La fel ca la BMW, cei de la Audi şi-au optimizat propulsoarele pentru a oferi un consum de carburant mai scăzut decât al generaţiei precedente, în condiţiile în care abilităţile dinamice sunt la un nivel superior faţă de generaţia precedentă. Nici conaţionalii de la Mercedes-Benz n-au stat degeaba, aplicând şi ei o politică de downsizing. În plus, au lansat prima limuzină de lux cu un motor diesel cu patru cilindri, premieră în segment. În cadrul unui interviu pentru Automarket.ro, un oficial al mărcii BMW, specialist în termodinamică, a considerat că respectiva mutare nu este necesară în gama lor în acest moment şi că beneficiile nu depăşesc dezavantajele.

În cazul în care Mercedes-Benz ar intra pe piaţa vehiculelor electrice, nemţii ar avea un rival pentru viitorul Rolls-Royce electric anunţat de constructorul britanic. Limuzina 102 EX prefigurează viitorul în ceea ce priveşte transportul ecologic în lux, prezentând un model pentru cei suficient de înstăriţi încât să nu fie deranjaţi nici de costul ridicat al bateriilor electrice şi nici de autonomia redusă a unui model.

Via | Cartech.fr

  • eu, marţi, 03.05.2011 21:30
    Mercedes

    mercedes ar putea crea.....iar automarket ar putea copia la nesfarsit tot ce zboara in mediul virtual

  • elde, marţi, 03.05.2011 21:31
    ...

    c si a si c si a si t si semnul exclamarii.