Mercedes anunță primele detalii despre noul AMG A35: "Va avea circa 300 de cai putere"
CEO AMG a dezvăluit că noul Mercedes-AMG A35 va beneficia de un motor de circa 300 de cai putere, însă nu a oferit detalii despre noua generație Mercedes-AMG A45.
Mercedes a confirmat încă de la sfârșitul anului trecut că va introduce versiunea entry-level Mercedes-AMG A35 pentru a completa gama de modele de performanță și a genera astfel o creștere a vânzărilor.
Presa internațională a speculat ulterior că noul model va avea sub capotă același motor turbo de 2.0 litri cu 4 cilindri disponibil pe Mercedes-AMG A45, însă într-o versiune mai "cuminte" de 340 de cai putere. Iată însă că Tobias Moers, CEO-ul AMG, a venit cu o declarație oficială pe marginea acestui subiect, însă nu a intrat în prea multe detalii.
"Va fi o nouă generație A45, dar pe lângă asta vom lansa un A35 cu circa 300 de cai putere", a declarat el, citat de publicația Car and Driver.
Pe de altă parte, Moers este convins că noul AMG A35 se va bucura de succes în segmentul său, mai ales că va avea un preț competitiv raportat la AMG A45.
"Văd o oportunitate uriașă pentru A35. Va fi fratele mai mic al lui A45, un model de performanță pentru Clasa A. Prețul va fi accesibil și nu ne putem permite pe A35 tot ce facem cu A45. Dar este un pas într-un segment în care nu am mai fost prezenți în trecut", a mai precizat Moers.
Via CarandDriver, Motor1, Caradisiac