Mercedes-AMG GT Coupe va primi o nouă generație, chiar dacă germanii au lansat recent noul SL
Potrivit șefului de design al producătorului german, modelul Mercedes-AMG GT Coupe va primi o nouă generație și va coexista alături de proaspăt lansatul Mercedes-AMG SL.
După o lungă campanie de promovare, germanii de la Mercedes-Benz au lansat în urmă cu câteva zile noua generație SL. Începând de acum, modelul decapotabil va fi comercializat numai în versiune AMG, a revenit la configurație 2+2 și beneficiază, în premieră, de un sistem de tracțiune integrală.
Așa cum bine știi, noul SL va înlocui modelul AMG GT Roadster în portofoliul mărcii din Stuttgart. Dar, potrivit șefului de design al Mercedes-Benz, Gordon Wagener, Mercedes-AMG GT Coupe nu va fi eliminat.
Mai mult, va primi o nouă generație și va coexista alături de Mercedes-AMG SL. Dacă cel din urmă se va adresa clienților în căutare de o decapotabilă confortabilă și performantă în același timp, AMG GT Coupe va rămâne mașina mai potrivită pentru circuit.
Noul Mercedes-AMG SL vine echipat cu un motor V8, twin-turbo, de 4.0 litri. În cazul versiunii de top SL 63, unitatea dezvoltă 585 de cai putere și 800 Nm cuplu, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 3.6 secunde. Viteza de top ajunge la 315 km/h.
via Road and Track
Uzată moral PS hai să vedem AM, cenzuraţi?