Mercedes aglomerează calendarul lansărilor: peste 10 modele electrice până în 2022
Mercedes a decis să comprime calendarul lansărilor pentru cele 10 modele electrice anunțate până în 2025, astfel că acestea vor fi dezvăluite cel târziu în 2022.
Cu ocazia Salonului Auto de la Paris din toamna anului trecut, Mercedes a dezvăluit noul sub-brand EQ dedicat mașinilor electrice și a anunțat un plan ambițios: lansarea a nu mai puțin de 10 modele electrice în perioada 2019-2025.
La numai 6 luni distanță, Mercedes consideră însă că trebuie să se grăbească, în special în contextul schimbărilor care vor apărea în normele europene de emisii pentru 2021 . Până atunci, Mercedes trebuie să ajungă la o medie de cel mult 100 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, în condițiile în care nivelul de anul trecut a fost de 123 de grame, fiind generat și de creșterea vânzărilor pentru modele de mari dimensiuni.
În acest context, Mercedes a anunțat că cele peste 10 modele electrice vor fi lansate până în 2022, adică într-un interval de numai 4 ani care va începe în 2019. "Vrem să dăm o formă transformării profunde pe care industria auto o are în față. Vor fi necesare schimbări fundamentale pentru ca Daimler (n.r - compania-mamă a Mercedes) să rămână una de succes", spune Manfred Bischoff, președintele Daimler.
Planurile Mercedes se lovesc însă de o primă problemă: EQ este o denumire deja utilizată în China de constructorul local Chery, care îi amenință pe cei de la Mercedes cu procese în cazul în care germanii vor lansa în China sub-brandul electric. O eventuală blocare și modificare a numelui brandului Mercedes EQ în China ar fi o lovitură de imagine pentru marca germană în condițiile în care piața chineză adună în acest moment mai multe mașini electrice vândute anual decât restul lumii la un loc.
Via Automotive News