Mercedes A-Klasse facelift se va lansa la sfârșitul acestei luni
Mercedes a anunțat că va introduce faceliftul actualului A-Klasse cu ocazia Festivalului Vitezei de la Goodwood, programat la sfârșitul acestei luni.
A devenit o modă ca în ultimii ani cei mai importanți constructori din lume să se reunească la Festivalul Vitezei de la Goodwood, programat la sfârșitul acestei luni, pentru a prezenta modele noi, unele chiar în premieră mondială.
Este și cazul celor de la Mercedes, care au anunțat debutul unui facelift pentru actualul A-Klasse. Modelul compact, rival al lui BMW Seria 1 și Audi A3, simțea nevoia unui aer proaspăt și a unor noi tehnologii.
Mai multe fotografii spion au confirmat modificări estetice importante la nivel frontal, unde blocurile optice față și spate vor primi un nou design interior, dictat de tehnologia de iluminare full LED. Spoilerele vor fi și ele redesenate, caroseria va fi disponibilă în culori noi, iar jantele cu design nou vor completa lista modificărilor.
Pentru interior, Mercedes va pregăti noi niveluri de echipare, materiale mai bune și un nou sistem multimedia, aliniat la noile tehnologii. Nu vor lipsi nici sisteme de siguranță noi.
Momentan nu există informații dacă pachetul de modificări estetice va fi introdus deja și pe A45 AMG, versiunea de performanță dezvoltată de divizia din Affalterbach, însă pe lista premierelor de la Goodwood Mercedes a trecut și acest model ca fiind participant. Așadar, ne putem aștepta ca el să fie chiar versiunea revizuită.