McLaren P1 primeşte o ediţie specială "GTR" în cinstea succesului de la Le Mans
Englezii de la McLaren au dezvoltat o versiune GTR a lui P1 odată cu împlinirea a 20 de ani de la succesul înregistrat de McLaren F1 GTR la Le Mans 1995.
McLaren P1 primeşte o ediţie specială ”GTR” cu ocazia a 20 de ani de la succesul predecesorului său la Le Mans. Modelul va fi construit special pentru circuit şi vor fi fabricate doar 375 de unităţi. Fiecare unitate în parte va beneficia de un motor de 1.000 CP, anvelope slick, un ecartament mai mare, un design mai agreisv, aerodinamică de competiţie şi numeroase alte elemente menite să-i sporească performanţele. Cei de la McLaren nu au prezentat încă o imagine a versiunii de serie, preferând să publice o imagine teaser şi logotipul P1 GTR pe care îl va purta modelul. În orice caz, producţia modelului dedicat circuitului va începe odată ce ultimul P1 de stradă va părăsi porţile fabricii din Woking.
Reprezentanţii McLaren spun că au dezvoltat această versiune la cererea clienţilor care au comandat deja un P1. Un exemplar va costa 1.98 milioane lire sterline, iar fiecare client va beneficia de un program personalizat de pregătire, menit să-l facă un şofer mai bun, capabil să strunească versiunea dedicată circuitului a lui P1. Printre facilităţile deosebite la care vor avea acces aceştia se numără consultanţă din partea echipei de fitness care deserveşte piloţii McLaren, acces la simulatorul McLaren şi participarea la cel puţin şase evenimente de perfecţionare în pilotaj pe circuite de Formula 1 la nivel global.
Versiunea standard a lui McLaren P1 costă un milion de euro bucata şi va fi construită în doar 375 de exemplare. Propulsia este asigurată de un sistem hibrid, compus dintr-un motor V8 twin-turbo de 3.8 litri, susţinut de un motor electric. Împreună, cele două motoare furnizează 916 CP şi 900 Nm. Britanicii şi-au echipat supercarul cu sisteme preluate din Formula 1, cum ar fi DRS şi IPAS, ambele fiind comandate prin intermediul butoanelor de pe volan. Sistemul de "boost" dezvoltat de cei de la McLaren, numit IPAS, livrează până la 179 CP la o apăsare de buton. Al doilea buton de pe volan, DRS, reglează eleronul spate pentru a reduce frecarea cu aerul cu 23%.
Via McLaren