McLaren, cu un pas mai aproape de motoarele Renault: Sainz va concura pentru echipa franceza în 2018
Carlos Sainz a semnat un contract cu Renault pentru sezonul 2018, ceea ce deschide calea unui parteneriat pentru motoare între McLaren și constructorul francez, anunță presa internațională.
McLaren încearcă să ajungă la un acord pentru a utiliza motoare Renault începând din sezonul următor pentru a renunța la unitățile furnizate în prezent de Honda.
Pentru ca francezii să nu aibă un client în plus față de acest sezon, McLaren încearcă să convingă Renault să renunțe la parteneriatul cu Toro Rosso, iar presa internațională susține că francezii au solicitat obținerea unui avantaj din această afacere.
Iar avantajul este reprezentat aparent de Carlos Sainz Jr, despre care presa internațională afirmă că a semnat deja un contract cu Renault pentru sezonul 2018. Prin această măsură, Renault și-ar asigura serviciile unui pilot cu potențial care să facă pereche cu Nico Hulkenberg, în condițiile în care șansele ca Jolyon Palmer să rămână la echipă sunt minime. De altfel, se speculează că Renault ar putea renunța la Palmer înainte de finalul acestui sezon. Într-o astfel de situație, locul lui Sainz Jr la Toro Rosso ar urma să fie luat de Pierre Gasly.
Pasul următor este ca Toro Rosso să anunțe semnarea unui acord cu Honda pentru furnizarea motoarelor, ceea ce va deschide calea celor de la McLaren să negocieze cu McLaren. Intenția parților implicate este ca toate contractele să fie semnate la începutul acestei săptămâni pentru că anunțul oficial să fie făcut înainte de Marele Premiu al statului Singapore de duminică.
Via Autosport
Mclaren a semnat deja cu Renault. E doar o formalitate anuntul oficial. Honda va fi cu Toro Rosso din 2018.