Mazda6 Skyactiv-D este primul bolid diesel ce concurează la Indianapolis după 60 de ani
Maşini de curse cu motor diesel în America? Pare greu de crezut, dar un model Mazda6 cu motor turbodiesel va concura la Indianapolis în campionatul Grand Am.
Mazda ştie că motorsportul este cel mai bun teren de testare aşa că a creat un model dedicat curselor ce foloseşte tehnologia SkyActiv Diesel. În Europa suntem obişnuiţi cu maşini de curse cu motor turbodiesel, dar în America acest model este o curiozitate. Mazda a trimis acest model să concureze pe diverse circuite din Statele Unite, devenind prima maşină cu motor diesel ce a concurat la Daytona, ba chiar a reuşit să obţină o victorie pe circuitul american de la Road Atlanta în campionatul Grand Am.
Următorul pas este cursa ce se va disputa pe legendarul circuit Indianapolis. Curios este că Mazda Skyactiv-D nu este primul automobil de curse alimentat cu motorină ce a concurat aici. Acum mai bine de 60 ani, automobilul Cummins Diesel Special animat de un motor diesel Cummins de 6.6 litri a concurat în cursa de 500 de mile de la Indinapolis din anul 1952. Maşina de curse diesel avea să stabilească un record în calificări, puterea furnizată de motorul diesel cu şase cilindri fiind impresionantă. Însă în cursă, avea să abandoneze după 71 de tururi din cauza cedării turbinei.
Mazda a profitat de ocazie şi a publicat o imagine cu ambele maşini diesel. În plus, mai spune că versiunea de curse a modelului Mazda6 Skyactiv-D este apropiată de cea de serie, 51% din elementele motorului diesel fiind repere de serie.
Via autoblog
poate n-oi fi chiar la subiect..am vazut zilele acestea pe sosea o mazda 6 break si pot spune ca ...intr-adevar s-au intrecut pe ei insisi.la cum arata nu cred ca exista in momentul de fata vreun concurent care sa se ridice la nivelul si rafinamentul dar mai ales originalitatea in materie de design mazda.