Mazda6 2.2 diesel a realizat un record pe un circuit din Germania: 221 km/h viteză medie pe 24 de ore
Mazda a dus trei Mazda6 2.2 CD175 pe circuitul oval ATP din Papenburg, Germania, pentru a încerca doborârea a 20 de recorduri FIA. Realizările sunt în curs de omologare, dar modelul japonez a reuşit să obţină o viteză medie de 221,072 km/h pe parcursul celor 24 de ore în care a fost condus.
Mazda6 a reuşit să doboare 20 de recorduri de viteză FIA care urmează să fie omologate, anunţă oficialii mărcii. Recordurile respective au fost doborâte la bordul a trei modele Mazda6 2.2 SkyActiv CD175, în cadrul unei curse de 24 de ore pe circuitul ATP din Papenburg, Germania. Cele trei maşini au fost conduse pe rând de 23 de şoferi, unii jurnalişti, alţii amatori interesaţi de participarea la încercarea de doborâre a unui record mondial. Actualul record de viteză pentru automobilele de serie cu motorizare diesel cu capacitatea între 2.0 şi 2.5 litri este de 209,824 km/h, acesta fiind principalul obiectiv al celor de la Mazda atunci când au plecat la drum. Măsurătorile oficiale au anunţat un o viteză medie de 221,072 km/h pe parcursul celor 24 de ore pentru cea mai rapidă dintre maşini, iar a doua cea mai rapiă maşină a fost la o distanţă foarte mică de cea care va obţine în curând omologarea FIA pentru cel mai rapid model diesel de serie echipat cu motorizare cu capacitatea între 2.0 şi 2.5 litri.
TEST DRIVE Mazda6 2.2 CD175CP Revolution AT
Cele trei Mazda6 2.2 Skyactiv CD175 au fost distanţate de numai 0.89 km/h în termeni de viteză medie pentru cele 24 de ore de condus, în cadrul cărora au fost parcurşi peste 5.300 de kilometri de cei 23 de şoferi din şapte ţări din Europa. Regulile au interzis conducerea în trena maşinii precedente şi şoferii au fost rugaţi să abordeze virajele de la capătul circuitului oval cu atenţie maximă pentru a evita reducerea vitezei. Echipele de la boxe au fost formate din angajaţi de la diverşi dealeri Mazda, care au venit să susţină cele trei exemplare şi soferii lor prin toate cele necesare schimbării cât mai rapide a şoferilor şi alimentării vehiculelor la finalul celor 1.5 ore de conducere rezervate fiecăruia.
TEST DRIVE Mazda6 Station Wagon 2.2 CD175
Motorizarea diesel de top din gama Mazda6 se numeşte SkyActiv CD175 şi este un diesel bi-turbo de 2.2 litri. Unitatea are cel mai mic raport de compresie din lume pentru un motor diesel, 14:1, şi respectă normele Euro 6 fără să aibă nevoie de aditivul AdBlue pentru reducerea Nox-urilor. Propulsorul de 175 CP este susţinut de sistemul i-Eloop de frânare regenerativă pentru a-şi reduce şi mai mult consumul de carburant, acesta din urmă alimentând sistemul electric al maşinii cu energia cinetică transformată în curent prin recuperarea acesteia la frânare şi stocarea într-un supercapacitor special.
Via Mazda
Felicitari Mazda si soferilor amatori care au realizat acest record. Consider ca motoarele diesel cu cilindree mai mare [2000-2500 cmc], comparativ cu cele noi [europene] de cilindree mica si cai multi sunt si mai performante si mai economice, atat ca noi europenii si mai ales romanii ne gandim cand achizitionam un autoturism ca platim taxe mai mari, gen impozit, RCA, sau consumabile pentru revizii, iar daca ne gandim bine ca de exemplu motorul mai sus mentionat al lui mazda 6 este si economic si euro 6, deci nu polueaza, si consuma si putin.