Mazda va prezenta conceptul viitorului CX-5 la Geneva
Conceptul Mazda Minagi a fost deconspirat pe internet cu două luni înainte de debutul de la Salonul Auto de la Geneva.
Primele imagini ale conceptului Mazda Minagi au ieşit la suprafaţă pe internet. Modelul va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva din martie şi este conceptul care prefigurează viitorul CX-5. Odată cu un model nou, cei de la Mazda folosesc conceptul Minagi pentru a prezenta noua lor filozofie de design în cea mai proaspătă încarnare a sa. Odată cu lansarea acestui model, cei de la Mazda vor avea un rival pe segmentul lui Volkswagen Tiguan.
Oficialii Mazda nu au confirmat încă autenticitatea acestor imagini, dar o sursă din cadrul companiei japoneze a declarat pentru Autocar că debutul modelului respectiv este iminent. Imaginile prezentate alături reprezintă confirmarea fotografiilor spion realizate de cei de la Carpix, care anunţau un prototip bazat pe CX-7 pentru viitorul SUV de la Mazda.
În ceea ce priveşte motorizările, modelul va beneficia de noile propulsoare Sky-G şi Sky-D ale japonezilor. Graţie acestor elemente, viitorul SUV va oferi un nivel bun al economiei de carburant şi emisii de CO2 reduse. Actualul CX-7 a avut de suferit pe unele pieţe din cauza debutului cu o singură motorizare pe benzină, iar japonezii au răspuns cu un diesel. Noul SUV compact va debuta cu mai multe opţiuni de motorizare, în speranţa că va atrage o plajă mai largă de clienţi.
Via | Autocar