Mazda RX-8 își amână sfârșitul

Publicat duminică, 29.04.2012 11:20 de Dragoș Băltățeanu

Mazda RX-8 refuză să moară. Producătorul japonez a decis să suplimenteze producția versiunii finale datorită cereri venite de pe piața japoneză.

Mazda a anunțat că producția modelului RX-8 se va încheia cu o ediție specială numită Spirit R. Aceasta urma să fie produsă în doar 1.000 de exemplare dedicate pieței japoneze. Mazda a vândut toate cele 1.000 de unități și deoarece cererea pentru acest model final este încă mare a decis să suplimenteze producția cu încă o mie de bucăți. Acesta vor fi fabricate până în luna iunie, astfel că Mazda RX-8 își amână sfârșitul.

Cea mai populară versiune este cea cu cutie de viteze manuală cu șase trepte, fiind comandată de 66% dintre clienți. În ceea ce privește culoarea, clienții au preferat în egală măsură cele trei culori disponibile pe versiunea Spirit R: Aluminium Metallic, Sparkling Black Mica și Crystal White Pearl Mica.

Mazda RX-8 Spirit R vine cu o serie de dotări speciale, elemente aerodinamice diferite, suspensie modificată, amortizoare Bilstein, jante de 19 inch și scaune sport Recaro.

Mazda RX-8 a intrat în producție în aprilie 2003, iar până la finalul lunii martie 2012 a fost produsă în 192.094 exemplare.

Via | carscoop

  • mowgli, duminică, 29.04.2012 23:36
    Despre

    O masina incredibila si o adevarata minunatie inginereasca cu performante incredibile.Pacat ca are doua mari dezavantaje: costurile enorme de intretinere, service des si consumul imens.In rest, doar cuvinte de lauda.Inca nu pot sa cred cum o masina cu tractiune spate, motor de 1.3 si 240 de cai cu o limita a turatiei de 9500rpm din 2007 cu 50.000 de km poate costa 5000 de euro afara si 7000 in tara. Pe scurt, poti avea o "sportscar" cu distributia maselor de 50/50 la pret de logan nou.Are mai bine de 10 ani de cand e in productie.Sper ca succesoarea ei sa o depaseasca.

  • Schumi, marţi, 01.05.2012 13:34
    Pretul corect

    La 5-7 mii euro iti iei un Rx8 fara motor( a se intelege cu motorul dus).Sunt prprietar de 3 ani si stiu ce spun. P.S. Conform DRPCIV, sunt numai 38 de RX8 in RO

  • Aditza, marţi, 01.05.2012 18:25

    Perfect de acord cu tine. Mereu la noi e mai scump. Trebuia sa fie pretul la fel ca afara

  • AndreiRN, miercuri, 02.05.2012 00:07
    Hahahahaha

    Pai e stiut ca romanii sunt mai bogati asa ca ............

  • Vlad, sâmbătă, 02.06.2012 15:54
    Moare si asta?

    Dupa ce a murit si rx-7(mai de mult) tre sa moara si asta? De ce? Ma-ntreb ce-or sa fac cei de la Mazda in continuare?

  • mindrutc, luni, 27.08.2012 14:05

    vai fratilor vruiam asa tare sa imi achizitionez o astfel de masina,dar la ce am vazut pe forumuri am ramas masca,asa prost este acest motor si asa costisitor..si ptr motorizare de 1.3 consuma enorm ;),bine am inteles ca motorizarea de 1,3 echivaleaza cu 2,6 dar si asa e enorm de mult...