Mașinile Toyota și Lexus vor comunica între ele din 2021: șoferii vor primi informații despre trafic pentru micșorarea riscului de accidente
Mașinile vândute de Toyota și Lexus în Statele Unite începând din 2021 vor putea comunica între ele pentru a informa șoferii despre condițiile de trafic și apariția unor accidente.
Șoferii se bazează în prezent pe aplicații precum Waze pentru a fi la curent cu cele mai importante evenimente petrecute pe traseul pe care îl au de parcurs. Informațiile respective vin însă din partea celorlalți participanți la trafic care utilizează aplicația, iar în unele situații comentariile acestora sunt subiective.
Constructorii anunță de mai mult timp diverse tehnologii prin care vor automatiza primirea acestor tipuri de informații, iar Toyota a dezvăluit marți planurile pe care le are în această direcție.
Începând din 2021, mașinile vândute în Statele Unite sub brandurile Toyota și Lexus vor începe să fie echipate cu sistemul Dedicated Short-Range Communications (DSRC), cu obiectivul ca acesta să fie disponibil pe aproape toată gama de modele până în 2025.
Noul sistem permite comunicarea directă între mașini pe baza a numeroși senzori, astfel că șoferii mașinilor Toyota și Lexus vor primi informații în timp real de la celelalte mașini ale japonezilor aflate pe același drum. Gama de informații este una foarte variată și include date despre mașini oprite pe drum sau care circulă cu o viteză foarte scăzută, despre condițiile de drum, indicatoare, marcaje sau despre producerea unor accidente.
Prin introducerea acestui sistem, Toyota speră ca numărul accidentelor să scadă, întrucât șoferii vor fi avertizați din timp de apariția unor probleme pe traseu. Comunicarea dintre mașini se va realiza în frecvența de 5.9 GHz și nu va necesita utilizarea unor conexiuni de voce sau de date ale operatorilor de telefoniei. "Prin permisiunea de a utiliza sistemele inteligente ale mașinilor pentru a colabora prin intermediul tehnologiei DSRC putem ajuta șoferii să aibă un viitor cu zero accidente fatale, o gestionare mai bună a traficului și mai puțin congestii", spune Jim Lentz, CEO-ul Toyota pentru America de Nord.
Sistemul DSRC a fost introdus în Japonia în 2015, iar în prezent există peste 100.000 de mașini Toyota și Lexus echipate cu această tehnologie în Țara Soarelui Răsare.
Via Toyota
Tehnologie Continental