Mașinile electrice europene se bat în autonomii generoase: Renault Zoe va avea o o baterie mai mare, suficientă pentru 354 de kilometri
Renault se pregătește să lanseze o versiune cu o autonomie mai generoasă a actualului Zoe. Modelul electric ar urma să poată parcurge 354 de kilometri cu un singur plin de energie.
Chiar dacă în prezent este cel mai vândut model electric din Europa, Renault Zoe ar putea fi amenințat în viitorul apropiat de rivalii cu o autonomie ceva mai generoasă. Volkswagen a anunțat deja că lansează un concept electric la Paris, iar Opel a publicat detaliile modelului Ampera-e, care ar trebui să aibă cel puțin 400 de kilometri autonomie.
În aceste condiții, mai multe surse vorbesc deja despre o versiune nouă a lui Zoe, pregătită să debuteze la Salonul Auto de la Paris. Informația nu a fost confirmată, dar Zoe ar putea oferi clienților săi o autonomie mult mai mare, estimată la 354 de kilometri.
Pentru asta, francezii vor schimba motorul cu unul nou și vor instala un pachet de baterii, ceva mai mare decât actuala capacitate de 22 kWh. Există informații care anunță un pachet de 60 kWh, deci de aproape trei ori mai mare decât cel actual.
Pentru a nu întrerupe ciclul de viață actual, îmbunătățirile ar putea fi vândute sperat, ca un opțional ceva mai costisitor, dar și mai sigur pentru cei care se tem de autonomia redusă a modelelor electrice.
Mai e putin pana la pragul psihologic de 500 km. Pare probabil acum ca acesta sa fie atins undeva in urmatorii 4-5 ani. Din acel moment, odata cu efectul de volum si scaderea pretului bateriilor si, implicit, al masinilor, revolutia electrica nu va mai putea fi oprita. In 15 - 20 de ani masinile electrice vor ajunge, probabil, la jumatate din vanzarile de vehicule noi. Apoi, guvernele se vor asigura ca motoarele termice vor avea atat de multe bariere incat renuntarea la ele sa fie varianta cea mai putin costisitoare. Sincer, mie imi pare rau doar de masinile de colectie. Sper sa existe si peste doua decenii o statie de carburanti unde sa poti alimenta un Ferrari Dino sau, de ce nu? (gandindu-ne la Romania), o Dacie 1300 din 1970..