Maşinile autonome pot provoca rău de mişcare. Specialiştii recomandă instalarea de ecrane în interior
Maşinile autonome pot provoca rău de mişcare pentru pasageri, iar specialiştii recomandă instalarea în interior a unor ecrane şi lumini de avertizare pentru siguranţă.
Maşinile autonome sunt încă departe de a fi prezente pe drumurile din România şi Europa, însă specialiştii încearcă deja să anticipeze potenţialele probleme şi bătăi de cap (la propriu) pe care le vor genera acestea.
Principala temere în rândul specialiştilor este că maşinile autonome pot provoca rău de mişcare, întrucât pasagerii nu vor avea posibilitatea de a anticipa acţiunile maşinii, întrucât vor avea alte preocupări decât să fie atenţi la drum.
"Ochii tăi se concentrează pe iPad şi îi spun creierului că staţionezi, dar corpul tău simte mişcarea maşinii, frânarea, forţele laterale, iar toate acestea transmis creierului că eşti în mişcare", explică Matt Benson, şeful unei echipe de cercetători care include membri ai furnizorului de interioare de maşini Faurecia şi de la Universitatea Stanford.
Grupul lucrează acum la o serie de măsuri prin care să fie prevenit răul de mişcare. Pe de altă parte, cercetătorii anticipează că maşinile autonome vor avea nevoie de ecrane şi lumini de avertizare suplimentare în interior.
În acest fel, pasagerii se vor simţi mai mult în siguranţă, întrucât vor avea mai multe informaţii despre traseul parcurs de maşină şi despre potenţialele probleme care pot apărea în trafic.
Via Automotive News