Mașinile altora: noua generație Hyundai Palisade, un SUV de lux pentru Coreea de Sud
Hyundai a prezentat oficial noua generație Palisade, un SUV de lux pentru piața din Coreea de Sud. Noua generație a acestui model ar urma să fie prima care să primească un propulsor hibrid.
Constructorul sud-coreean a lansat oficial noua generație Palisade. Acesta este un model necunoscut pieței din Europa, însă este produs din 2018 în principal pentru piețele asiatice. Cea de-a doua generație Palisade primește un design complet nou, asemănător cu cel văzut la noua generație Santa Fe. Astfel, design-ul rotund al primei generații Palisade este acum înlocuit cu unul pătrățos și cu linii drepte.
Partea din față este dominată de o grilă iluminată și cu faruri LED care integrează 4 blocuri optice separate pe fiecare parte. De asemenea, bara de protecție este scoasă în evidență de o parte inferioară vopsită în argintiu. Din lateral, noul model adoptă un design destul de ascuțit, în special în zona montanților A. Tot aici putem vedea și aripile ușor evazate și care sunt, contrar trendului văzut la alte SUV-uri, vopsite în culoarea caroseriei.
Partea din spate are un aspect relativ simplu, cu stopuri LED împărțite în 6 blocuri optice și desenate în forma literei C dacă sunt privite din lateral. Și aici avem o bară de protecție cu o jumătate vopsită în argintiu, precum și un eleron care se extinde din plafon. Apropo de plafon, noul model primește și bare din aluminiu, dar și două trape.
Interiorul adoptă un design cu accent pe partea digitală. Aici avem un ecran mare care afișează instrumentarul digital și sistemul multimedia pe două suprafețe de 12.3 inch. Ecranul este înconjurat de bord, iar în mijloc sunt prezente numeroase comenzi fizice pentru reglarea climei și a volumului radio. De asemenea, maneta pentru cutia de viteză este montată în spatele volanului. Consola centrală ascunde porturi de încărcare USB-C, suporturi de pahare și o tavă de încărcare wireless.
Aceeași consolă centrală poate fi ridicată pentru a crea un loc la mijloc, între șofer și pasagerul din dreapta. Având în vedere că noul Hyundai Palisade primește 3 rânduri de scaune, acesta are 9 locuri.
Deocamdată, Hyundai nu a dezvăluit detaliile tehnice despre noul model, însă este foarte probabil ca acesta să primească o motorizare hibridă. Noul Hyundai Palisade urmează să fie comercializat de anul viitor în Coreea de Sud. Nu se știe dacă noul model va ajunge și în Europa.
via Hyundai