Mașina lui Paul Walker, din filmul Fast & Furious 4, vândută cu 1.3 milioane de euro

Publicat vineri, 19.05.2023 09:58 de Alexandru Monenciu

Mașina pe care Paul Walker a condus-o în filmul Fast & Furious 4 s-a vândut cu 1.3 milioane de euro, stabilind un nou record pentru un Nissan Skyline GT-R vândut la licitație.

La începutul lunii aprilie, casa de licitații Bonhams anunța că are la vânzare o mașină cu adevărat specială, mai ales pentru fanii filmelor Fast & Furious.

Este vorba despre Nissan-ul Skyline GT-R pe care regretatul Paul Walker l-a condus în partea a patra a francizei. Mașina în cauză a fost modificată după specificațiile fostului actor, astfel că motorul RB26 a ajuns să dezvolte 550 de cai putere.

După ce s-au încheiat filmările, mașina a fost confiscată de autoritățile din SUA, din cauza modului în care a fost importată în țară. A ajuns în Germania, unde a fost expusă mai mulți ani.

Acum și-a găsit un nou proprietar. Unul care a plătit o sumă impresionantă pentru a o avea în garaj: 1.36 milioane de dolari sau, cu alte cuvinte, aproximativ 1.3 milioane de euro.

Odată cu vânzarea fostei mașini a lui Paul Walker a fost stabilit un nou record pentru un Nissan Skyline GT-R vândut la licitație.

via Carscoops

  • Mircea Badea, vineri, 19.05.2023 10:46

    cine e cumparatorul, cum a facut banii aia? de-asta nu e salariul minim 3000 de euro, ca sa arunce multi ca asta cu bani aiurea..

    Wonka, sâmbătă, 03.06.2023 20:39

    dacă se păstrează inflația actuală, vom ajunge și la salariul minim de 3000€. momentan, nicio țară europeană nu oferă acest salariu minim. iar în multe țări, e un salariu pe care îl obții destul de greu.

  • Seriff, luni, 22.05.2023 09:34

    @Mircea Badea e vreunul care nu a avut bani de electrica si a vrut neaparat termica.