Maserati Levante Trofeo: ediție limitată cu motor Ferrari V8 biturbo de 3.8 litri, 600 CP și 730 Nm
Maserati a venit la Salonul Auto de la New York cu Levante Trofeo, o ediție limitată a SUV-ului său. Această versiune specială reprezintă una dintre cele mai puternice mașini create vreodată de Maserati, fiind dotată cu un motor Ferrari V8 biturbo de 3.8 litri ce dezvoltă 600 CP și 730 Nm.
Salonul Auto de la New York găzduiește în aceste zile o serie de mașini noi pregătite de constructori din toată lumea, alături de versiuni speciale pentru modelele deja existente.
Un exemplu în acest sens este Maserati Levante Trofeo, o ediție specială pregătită de constructorul italian pentru show-ul de la New York din acest an.
Noul model este unul dintre cele mai puternice construite vreodată de Maserati și beneficiază de un motor Ferrari V8 biturbo de 3.8 litri, 600 CP și 730 Nm.
Maserati Levante Trofeo – date esențiale:
● Versiunea specială Levante Trofeo este destinată, pentru moment, clienților Maserati din Statele Unite și Canada.
● SUV-ul beneficiază de unul dintre cele mai puternice motoare avute vreodată de companie. Este vorba despre un propulsor asamblat în uzina Ferrari de la Maranello, un V8 biturbo de 3.8 litri ce dezvoltă 600 CP și 730 Nm. La el se adaugă tracțiunea integrală Q4 Intelligent All-Wheel Drive.
● Levante Trofeo ajunge de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde și poate atinge o viteză maximă de peste 300 km/h.
● Șasiul celui mai rapid Levante de până acum a fost modificat pentru a livra mai multă putere și o experiență mai intensă în spatele volanului, fără să afecteze confortul, susțin cei de la Maserati.
● Interiorul este acoperit de piele neagră Pieno Fiore cu unele cusături distinctive de culoare roșie și, bineînțeles, cu inscripția logo-ului Trofeo pe tetiere.
● Producția lui Levante Trofeo va începe în această vară la fabrică Maserati din Mirafiori (Italia). Toate modelele sunt destinate inițial piețelor de peste ocean, ca SUA sau Canada. Constructorul nu a oferit detalii privind o posibilă apariție a lui Levante Trofeo în Europa sau despre numărul total de exemplare.
Via Maserati
nu cred ca acest motor va ajuta la vanzari , avand in vedere ca varfurile de gama nu duc grosul vanzarilor