Maserati îşi conservă exclusivitatea: italienii nu vor vinde mai mult de 75.000 de maşini pe an
Deşi Maserati vrea să îşi crească vânzările peste pragul de 50.000 de unităţi pe an până în 2018, italienii nu vor să piardă exclusivitatea mărcii, aşa că vor limita numărul de maşini vândute la 75.000 de unităţi pe an.
Maserati va urma o strategie similară cu Ferrari în ceea ce priveşte asigurarea exclusivităţii pentru modelele sale, informează Automotive News citând şeful departamentului de export al companiei, Umberto Maria Cini. În timp ce Ferrari nu vrea să vândă mai mult de 7.000 de unităţi pe an pentru a se asigura că exclusivitatea mărcii nu va fi ştirbită, Maserati vrea să îşi limiteze vânzările la 75.000 de unităţi pe an pentru a obţine un obiectiv similar. Anul trecut, Maserati a vândut 15.400 de unităţi, dar noile lansări le vor creşte semnificativ vânzările anuale, reprezentanţii companiei declarând că sunt în grafic cu planul pentru anul viitor, care implică 50.000 de unităţi livrate.
Gama Maserati include în prezent modelele GranTurismo, Quattroporte şi Ghibli, dar va primi un SUV numit Levante şi un coupe sportiv numit Alfieri în viitorul apropiat. Atât SUV-ul, cât şi modelul Ghibli sunt aşteptate să aducă numeroşi clienţi noi pentru marca italiană, care vor creşte semnificativ vânzările companiei. Spre exemplu, modelul Ghibli a reuşit să reducă vârsta medie a clienţilor Maserati, atrăgând cumpărători care au o vârstă medie de 29 de ani, semnificativ mai tineri decât clienţii tipici ai mărcii, care aveau o vârstă medie de 45 de ani.
Maserati este pe val: a vândut de patru ori mai multe maşini decât în 2012
Fotoreportaj: Bijuteriile coroanei Maserati
Creşterea vânzărilor Maserati este unul dintre criteriile importante ale planului lui Sergio Marchionne pentru revenirea la profit a companiei pe care o conduce, Fiat Chrysler Automobiles. În timp ce la Maserati există semne pozitive privind viitorul şi marca Ferrari se descurcă excelent, lui Marchionne îi rămâne doar să găsească o soluţie pentru Alfa Romeo şi Fiat, două mărci ale căror vânzări au fost afectate dramatic de criza financiară globală, în special din cauza unei prezenţe slabe pe pieţele care şi-au revenit cel mai repede din probleme, Chia şi Statele Unite ale Americii.
Via AutomotiveNews (înreg.)
eu zic ca e vrajeala ieftina. pai evident ca nu o sa se cumpere mai mult de 75k masini pe an si atunci ce s-au gandit? daca tot nu putem vinde mai multe, ca sa nu para ca suntem in rahat, o dam cu exclusivitatea. bine, daca tot se folosesc de exclusivitate, au si motiv sa mai mareasca preturile. exclusiv mi se pare cand sunt maxim 10 hai 500, in total in decursul mai multor ani. 75000 nu e exclusiv deloc.