Maserati Granturismo Sport - facelift cu mai mulţi cai putere la Geneva

Publicat luni, 20.02.2012 13:26 de Bogdan Mirică

Maserati va exune în cadrul salonului elveţian o versiune revizuită a actualului Granturismo. Italienii au stors 20 de cai în plus din motorul V8 şi au revizuit uşor partea frontală.

Maserati continuă să acorde o atenţie deosebită gamei sale actuale şi propune versiune revizuită, botezată Sport, pentru actualul Granturismo S. Aceasta vine cu modificări discrete la nivel estetic, dar şi cu un propulsor ceva mai puternic.

Unitatea V8 de 4.7 litri câştigă 20 de cai putere în plus şi reuşeşte să totalizeze 460 de cai, suficient pentru a reconfirma pretenţiile de supercar ale modelului. Graţie aportului de putere, Granturismo S poate accelera acum de la 0 la 100 de km/h în mai puţin de 5 secunde, mai exact în 4.9 secunde. Cei opt cilindri vor fi asistaţi fie de o cutie automată cu convertor de cuplu, fie de una secvenţială, cu padele pe volan pentru schimbarea treptelor.

Noua versiune aduce cu sine şi un spoiler frontal redesenat, cu prize de aer modificate pentru a îmbunătăţi fluxul de aer către propulsor şi frâne, blocuri optice uşor alungite, acum şi cu lumini LED în partea din faţă, precum şi o serie de elemente cromate, văzute deja pe MC Stradale. Pentru interior, designerii italieni au gândit un nou volan şi scaune faţă ceva mai rafinate.

Debutul noului Granturismo Sport va avea loc, după cum era şi normal, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, programat la începutul lunii martie.

  • isa.t, luni, 20.02.2012 13:54
    ?

    Caesar - Da Vinci – Michelangelo – Vivaldi – Maserati - Pininfarina

  • mog, luni, 20.02.2012 15:58
    arata fantastic..

    se incadreaza la supercar?

  • ZZZ, luni, 20.02.2012 21:44
    Mda

    Cea mai frumoasa masina existenta pe piata, PUNCT.

  • denon, marţi, 21.02.2012 01:04

    De vis ..