Maserati Gran Turismo S "preparat" de Anderson

Publicat duminică, 31.07.2011 14:49 de Cornel Șocariciu

Casa de tuning germană Anderson a creat un kit de caroserie şi un pachet de performanţă pentru Maserati Gran Turismo S. Mulţumită acestuia, modelul italian livrează 485 de cai şi inspiră mai multă agresivitate.

Tunerul german Anderson a prezentat publicului pachetul Superior Black Edition, un kit creat special pentru Maserati Gran Tusismo S. Aşa cum ne-au obişnuit şi până acum, nemţii au adăugat multă agresivitate şi sportivitate supercar-ului italian.

La exterior, Gran Turismo S a primit o vopsea mată de culoare neagră, iar blocurile optice faţă şi spate au fost întunecate pentru a oferi un aspect cât mai agresiv. Pachetul de caroserie este fabricat din fibră de carbon şi include o nouă capotă, carcasele oglinzilor, spoilere restilizate şi prize de aer uşor modificate. Pentru a completa modificările exterioare, nemţii au adăugat jante cu diametrul de 21 de inch şi un set nou de suspensii care micşorează garda la sol.

Sub capotă, modelul italian dispune de propulsorul V8 de 4.7 litri care în mod normal produce 434 de cai putere. În urma modificărilor operate de inginerii Anderson, Maserati Gran Turismo S produce 485 de cai putere. Nemţii s-au ocupat şi de sunetul produs de "monstrul" care se află sub capota supercar-ului italian. Aceştia au montat un nou sistem de evacuare ce poate elimina gazele de eşapament pe două tonuri.

Via | WCF

  • isa, duminică, 31.07.2011 20:13
    ?

    pai mai mult au stricato ca cei de la mansory si parerea mea pe lumea asta exista3 masini care nu ar trebuii modificate bentley aston si maserati sunt prea frumoase ca sa mai schimbi ceva