Maserati Ghibli GranLusso: sedanul de lux primește un facelift cu elemente premium suplimentare

Publicat joi, 24.08.2017 12:44 de Daniel Popescu

Maserati Ghibli a primit un facelift, dar și o nouă particulă în nume ca urmare a introducerii unor elemente premium suplimentare. Faceți cunoștință cu Maserati Ghibli GranLusso.

Lansat în 2013, Maserati Ghibli este pe punctul de a primi un binemeritat facelift, care va fi dezvăluit oficial în 25 august în cadrul Salonului Auto de la Chengdu, China.

Până atunci, constructorul a publicat primele imagini și detalii tehnice și a dezvăluit că faceliftul va primi și un nou nume. Astfel, sedanul de lux va fi cunoscut acum drept Maserati Ghibli GranLusso.

Acesta a primit o serie de îmbunătățiri la nivelul barei de protetie frontale, o grilă revizuită, în timp ce logo-ul GranLusso este vizibil pe aripile față. De asemenea, Maserati a operat unele modificări și la nivelul barei de protecție din spate, care oferă acum o eficientă aerodinamică îmbunătățită.

De asemenea, Maserati Ghibli GranLusso oferă și câteva noutăți tehnologice, cum ar fi farurile adaptive full LED pentru un aspect estetic distinctiv și o iluminare mai bună a drumului.

În plus, Maserati afirmă că noul Ghibli GranLusso include și diverse funcții autonome, fără să furnizeze însă detalii suplimentare. De altfel, constructorul nu a făcut mențiuni nici despre gama de motorizări, însă detaliile complete vor fi făcute publice cel mai probabil în cadrul evenimentului de lansare de vineri.

Via Maserati

  • Costel, joi, 24.08.2017 13:19

    Ce face? italienii si masinile de performanta? sa te strici de ris.. astia-s ca frantujii... fudui nevoie mare, de parca in afara de paste si pizza ar mai fi ceva de capu lor... LOL!

  • Adrian C, joi, 24.08.2017 13:23

    @Costel Da ma... cu siguranta tu ai o masina mai buna ca italianca asta numita Maserati. Adevarul e ca TDI-ul tau care papa ulei in draci si scoate fum mai ceva ca o bomba atomica e superioara italiencei.... ON topic. Masina arata si inainte impecabil. Acum a atins perfectiunea. CU siguranta cea mai buna si frumoasa masina din clasa ei !

  • Kotegaeshi, joi, 24.08.2017 21:46

    Wow! Costel loveste din nou! Ce este negru are 4 picioare si sta pe tavan? Este pianul meu!

  • LR, joi, 24.08.2017 22:09

    Kote, Din câte îmi amintesc, pianul stătea pe tavanul din baie :) Acum, pe bune, mi-ar plăcea să văd mai multe Maserati pe stradă. Sunt atât de rare!

  • babacloanta, joi, 24.08.2017 23:14

    Sunt rare pentru ca sunt scumpe si nu au o retea slab dezvoltata de dealeri/service in Romania. Si eu am pus o intrebare la dealerul din Bucuresti in legatura cu un Ghibli...vroiam sa-mi dau masina la buy back si surpriza! In raspunsul lor imi spuneau ca accepta buyback-ul doar daca masina la schimb pe care vreau sa o dau este din cadrul retelei lor de branduri!?! Am ramas cu gura cascata. E-ul meu nu se ridica la nivelul unui Fiat/Alfa sau mai stiu eu ce mai vand ei. Asa ca m-am indreptat spre altii. Si ca o chichita, un Ghibli este foarte stramt pe locurile din spate. Picioarele iti stau lipite de scaunele din fata, ajungi cu capul la plafon iar usa din spate este foarte mica. Ps. De frumoasa e frumoasa foc!

  • babacloanta, joi, 24.08.2017 23:14

    "...au o retea slab dezvoltata..."