Marinescu, locul 2 în a doua cursă de Formula 2 de la Silverstone
Mihai Marinescu a ratat oportunitatea de a câştiga a doua cursă de Formula 2 de la Silverstone după ce a fost depăşit de Luciano Bacheta cu numai două tururi înainte de final.
Mihai Marinescu a dominat cu autoritate a doua manşă din cadrul etapei inaugrale a sezonului de Formula 2 de pe circuitul de la Silverstone, însă a ratat de puţin victoria după ce a fost depăşit cu numai două tururi înainte de final.
Pilotul român a plecat din pole position şi şi-a menţinut prima poziţie la start, în timp ce în spatele său Alex Fontana l-a depăşit pe Luciano Bacheta şi a urcat pe locul doi.
Un singur tur mai târziu, Bacheta a revenit pe locul doi şi s-a menţinut constant în spatele lui Marinescu, care nu a reuşit niciodată să-şi creeze un avans mai mare de o secundă. Spre jumătatea cursei, avansul lui Marinescu s-a redus la numai o jumătate de secundă, însă ulterior românul a lăsat impresia că este capabil să-şi păstreze avantajul şi să treacă primul linia de sosire.
Cu toate acestea, cu numai două tururi înainte de final, Bacheta a lansat un atac puternic şi a reuşit să treacă în frunte, terminând cursa pe primul loc cu un avans de peste o secundă în faţa braşoveanului.
Marinescu a urcat astfel pe treapta a doua a podiumului de la Silverstone, după ce în cursa de sâmbătă a obţinut locul patru.
FORMULA 2 SILVERSTONE - REZULTATE CURSA 2
1. Luciano Bacheta 38m27.118s 4. Mihai Marinescu + 1.137s 3. Alex Fontana + 6.279s 5. Daniel McKenzie + 7.232s 6. Matheo Tuscher + 8.202s 9. Dino Zamparelli + 13.461s 8. Markus Pommer + 16.943s 2. Christopher Zanella + 18.093s 11. David Zhu + 18.562s 7. Hector Hurst + 20.676s 12. Kevin Mirocha + 30.129s 14. Mauro Calamia + 37.260s 10. Kourosh Khani + 37.479s 16. Parthiva Sureshwaren + 39.053s 15. Plamen Kralev + 48.621s 13. Jose Luis Abadin + 1m39.053s
În urma acestei performanţe, Marinescu a acumulat 30 de puncte în clasamentul general al Formulei 2 după prima etapă de la Silverstone, în timp ce Bacheta este lider detaşat cu 50 de puncte după ce a câştigat ambele curse din Marea Britanie.
Următoarea etapă de Formula 2 va avea loc în weekendul 27-29 aprilie pe circuitul Algarve din Portugalia.
bravo!!!. DATA VIITOARE POATE CASTIGA SI EL SA DEVINA CAMPION SI IA TESTUL ALA. HAI MARINESCU. FORTZA ROMANIA