Marinescu, cel mai bun timp şi în a doua sesiune de antrenamente de la Silverstone!

Publicat vineri, 13.04.2012 17:35 de Daniel Popescu

Mihai Marinescu a fost cel mai rapid şi în a doua sesiune de antrenamente de Formula 2 de la Silverstone, după performanţa similară înregistrată în prima sesiune.

Mihai Marinescu a confirmat încă o dată pe circuit că este pregătit să lupte pentru titlu în noul sezon al Formulei 2 după ce a stabilit timpul de referinţă şi în a doua sesiune de antrenamente libere din cadrul etapei inaugurală de la Silverstone.

La capătul celor 15 tururi parcurse, pilotul braşovean a fost cronometrat cu 1:47.388 în secvenţele de final ale sesiunii şi l-a devansat cu peste două zecimi de secundă pe Alex Fontana.

De data aceasta, braşoveanul a început într-un ritm mai lent sesiunea, iar spre final a coborât până pe locul 14, însă câteva tururi rapide spre final l-au propulsat din nou pe prima poziţie.

Marinescu a obţinut o performanţă similară şi în prima sesiune de antrenamente, însă după-amiază şi-a îmbunătăţit timpul cu aproximativ patru zecimi de secundă. Momentul adevărului va sosi însă sâmbătă, atunci când va avea loc prima manşă de calificări şi curse, urmată de manşă a doua de duminică.

FORMULA 2 SILVERSTONE - PROGRAM

 Eveniment  Ziua  Ora  Transmisii TV
 Calificari 1  sambata, 14 aprilie  11:30 - 12:00  
 Cursa 1  sambata, 14 aprilie  15:45 - 16:25  Sport.ro
 Calificari 2  duminica, 15 aprilie  11:30 - 12:00  
 Cursa 2  duminica, 15 aprilie  16:05 - 16:45  Sport.ro
  • rastafan2, vineri, 13.04.2012 17:37

    SUCCES!!!!!

  • unckle, vineri, 13.04.2012 20:25

    foarte bine :) succes maine!

  • lumar, vineri, 13.04.2012 23:03
    f1champ

    mai e cineva care nu poate sa modifice echipa ? dupa ce introduc userul si parola (bune!) nu deschide pagina cu echipa ...

  • daniel.popescu, sâmbătă, 14.04.2012 08:25
    @lumar

    In cazul in care dupa logare iti afiseaza o pagina alba, intra manual pe F1champ.ro, selecteaza din nou Facebook si vei fi redirectionat pe pagina unde iti poti modifica echipa.