Mărcile auto chinezești, cotă de piață record în Europa: vânzările au crescut cu 85%

Publicat marţi, 24.06.2025 11:27 de Alexandru Monenciu

În luna mai, mărcile auto din China au înregistrat o cotă de piață record pe Bătrânul Continent. Totodată, vânzările au crescut cu 85%, comparativ cu aceeași lună din 2024.

Mărcile auto din China nu doar că sunt prezente pe piața din Europa, dar și performează. În a cincea lună din 2025, vânzările au crescut cu 85%, la 60.215 exemplare, comparativ cu aceeași lună din 2024.

Această creștere a făcut ca mărcile auto din China să înregistreze o cotă de piață record, de 5.4%, în Europa. Asta în contextul în care piața europeană a crescut cu 1.3%, la 1.116.095 unități.

Ca o comparație, în luna mai 2024, mărcile auto chinezești aveau o cotă de piață de 3% pe Bătrânul Continent și de 4.6% în aprilie 2025.

BYD a înregistrat cea mai mare creștere, în ceea ce privește volumele. În luna mai a comercializat 13.580 de unități, cu 10.000 mai mult decât în mai 2024. La această creștere a contribuit, în special, modelul Seal U (peste 7.000 de unități vândute).

Totodată, Chery a avut cea mai mare creștere procentuală: +900%, adică 7.963 de exemplare, în luna mai. În aceeași lună din 2024, Chery vindea 796 de unități în Europa.

Și MG Motor, deținută de SAIC, a înregistrat o creștere a vânzărilor de 27%, la 26.855 de unități, în a cincea lună din 2025. Cel mai popular model a fost, fără îndoială, MG 3.

De fapt, MG rămâne marca auto din China cu cele mai mari vânzări în Europa, după primele cinci luni ale anului. În intervalul ianuarie-mai, MG a vândut 126.493 de unități. Cu 54.986 unități, BYD este pe locul secund, iar Chery completează podiumul, cu 29.539 de unități.

Din cauza tarifelor impuse de Uniunea Europeană, pentru mașinile electrice venite din China, mărcile asiatice s-au îndepărtat de acest tip de propulsie. Așadar, în luna mai, vânzările de electrice au crescut cu 31%, la 17.530 de unități.

Vânzările de mașini plug-in hybrid au crescut cu 874%, la 13.040 unități, iar cele full-hybrid au crescut cu 991%, la 9.560 de unități. Nu în ultimul rând, vânzările de mașini echipate cu motoare pe benzină au crescut cu 20%, la 17.726 de exemplare.

via Automotive News

  • Vali, marţi, 24.06.2025 15:33

    I-au rupt cu taxele pe chinezi. Nu mai vand deloc, dau faliment toate marcile chinezesti.