Mansory își face de cap cu Ferrari SF90 Spider: 1.100 CP și producție limitată
Compania de tuning Mansory a dezvoltat un pachet de tuning pentru Ferrari SF90 Spider. Produs în serie limitată (doar 3 exemplare), acesta duce modelul italian în 1.100 de cai putere.
Mansory este una dintre cele mai cunoscute companii de tuning din lume. După ce anul trecut a dezvoltat un pachet de tuning pentru Ferrari SF90 Stradale, acum a venit momentul lui SF90 Spider să treacă prin mâinile specialiștilor germani.
Rezultatul este denumit F9XX Tempesta Celeste și vor exista doar 3 exemplare.
Pachetul include, înainte de toate, o serie de elemente aerodinamice din fibră de carbon, spoiler frontal nou, jante forjate, iar capota motorului este confecționată, la rândul ei, din fibră de carbon forjată. Nu în ultimul rând, avem patru terminații pentru sistemul de evacuare.
Cei de la Mansory au câteva soluții și pentru interiorul lui SF90 Spider, inclusiv ornamente din carbon și tapițerii noi, din piele. Desigur, fiecare dintre cei 3 clienți își va putea configura mașina după bunul plac.
Sistemul de propulsie hibrid a primit și el câteva îmbunătățiri. Așa se face că puterea motorului termic, de 4.0 litri, a fost crescută la 980 CP. În total, ansamblul dezvoltă acum 1.100 de cai putere, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 2.4 secunde.
Noul F9XX Tempesta Celeste are o viteză maximă de 355 km/h.
via Mansory
draguta...dar tot o face o tesla cu 4 usi..